Nouă incendii, în 48 de ore!

În ultimele 48 de ore pompierii clujeni au intervenit pentru a stinge nu mai puțin de 9 incendii. Două persoane au suferit arsuri și intoxicații, una dintre ele decedând, iar cea de-a doua se află în stare critică. Contextul în care s-au produs incendiile este unul asemănător –  anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Sâmbătă dimineața, pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins o afumătoare și o magazie de lemne dintr-o gospodărie situată în localitatea Vale, comuna Aluniș. La fața locului a fost găsit un bărbat de aproximativ 70 de ani, inconștient. Victima a încercat să stingă singură flăcările, însă a suferit arsuri la nivelul feței și a inhalat mult fum. După ce i s-au întreprins manevre de resuscitare timp de o oră, bărbatul a fost declarat decedat.

Câteva ore mai târziu, în jurul serii, două autospeciale și un echipaj SMURD din cadrul Punctului de Lucru Mociu și al Detașamentului de Pompieri Dej au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Buza. În timp ce se luptau cu flăcările, pompierii i-au acordat asistență unui bărbat de 50 de ani, care a suferit arsuri pe brațe și în zona feței. Echipajele SMURD au preluat imediat victima și au transportat-o în stare critică la spital.

„O situație de urgență, precum un incendiu, reprezintă un moment extrem de tensionat. Chiar și așa, recomandăm prudență în cazul oricărei situații de urgență. Viața este mai importantă decât o eventuală pagubă materială!” – atenționează ISU Cluj.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut