Nou format pentru Cupa României. U Cluj joacă, joi, în play-off cu Concordia Chiajna

Noul format al Cupei României prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior şi 8 echipe din Liga 1, cele situate de la locul 9 în jos în ediția precedentă.  Printre echipele din Superligă ce vor juca în această fază a competiției se numără și U Cluj, care va evolua, joi, împotriva celor de la Concordia Chiajna pentru un loc în grupele competiției. În această fază a Cupei României, vor intra cele 16 echipe câștigătoare în play-off, cărora li se vor adăuga și primele opt formații din sezonul anterior al Ligii 1.

Cele 24 de echipe vor fi împărțite în 3 urne valorice, urmând a fi repartizate în 4 grupe de câte 6 echipe. Toate echipele vor juca un meci cu o echipă din urna 1, un meci cu o echipă din urna 2 și un meci cu o echipă din urna 3.

În urna valorică 1 vor fi distribuite echipele care au participat în play-off-ul sezonului anterior și echipele de pe locurile 1 și 2 din play-out-ul sezonului anterior de Liga 1. În urna valorică 2 vor fi distribuite echipele din sezonul actual de Liga 1 calificate din faza play-off-ului. În situația în care sunt echipe din Liga 1 eliminate în play-off, locul acestora va fi luat de un număr corespunzător de echipe calificate din play-off, în funcție de locul în clasament ocupat în sezonul precedent. În fine, în urna valorică 3 se vor afla restul de opt echipe calificate din fazele anterioare.

Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica în faza sferturilor de final, iar formațiile care au câștigat grupele vor evolua pe teren propriu.

Programul meciurilor din play-off:

Marți:

  • ora 14:30: CSC Dumbrăvița – Politehnica Iași
  • ora 16:00: Ripensia Timișoara – FC U Craiova 1948
  • ora 16:30: Șoimii Lipova – Gloria Buzău
  • ora 18:45: CSA Steaua – Chindia Târgoviște
  • ora 19:00: Axiopolis Cernavodă – CS Minaur Baia Mare

Miercuri:

  • ora 16:00: Jiul Petroșani – Oțelul Galați
  • ora 16:30: Foresta Suceava – UTA Arad
  • ora 16:30: CSM Reșița – CS Mioveni
  • ora 16:30: CS Ocna Mureș – CSM Slatina
  • ora 16:30: Gloria Bistrița – Unirea Slobozia
  • ora 18:45: CSC Șelimbăr – Petrolul Ploiești
  • ora 21:30: CS Afumați – Rapid

Joi:

  • ora 16:00: FC Brașov – FC Hermannstadt
  • ora 16:30: CSM Alexandria – Csikszereda
  • ora 18:45: Concordia Chiajna – U Cluj (PrimaSport, DigiSport, OrangeSport)
  • ora 21:30: Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Dinamo

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut