Normele metodologice privind decontarea cheltuielilor de navetă a cadrelor didactice, aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat miercuri, printr-o hotărîre, normele metodologice privind decontarea cheltuielilor cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţămîntul preuniversitar de stat pentru naveta la şi de la locul de muncă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, remis presei, decontarea cheltuielilor pentru navetă la şi de la locul de muncă este destinată cadrelor didactice şi personalului didactic auxiliar care nu dispun de locuinţă în localitatea unde au postul. Conform actului normativ, naveta beneficiarilor poate fi efectuată cu mijloace de transport ale operatorilor de transport autorizaţi – transport în comun: microbuze, autobuze, tren, ambarcaţiune sau autoturismul/ambarcaţiune proprietate personală sau deţinut/ă legal. Transportul beneficiarilor cu mijloacele de transport ce aparţin unităţii de învăţămînt sau autorităţii administraţiei publice locale se va efectua gratuit, conform programului şi pe rutele stabilite prin hotărîre a autorităţii deliberative, precum şi cu respectarea orarului/programului unităţii de învăţămînt.

„Cadrele didactice au obligaţia să prezinte lunar instituţiei de învăţămînt în care îşi desfăşoară activitatea documentele justificative pentru decont, însoţite de cererea tipizată pentru decontarea lunară a navetei. Decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă se face integral, în luna următoare depunerii documentelor justificative, în condiţiile stipulate de metodologie. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţămînt analizează şi verifică legalitatea solicitărilor, aprobă lunar cererile solicitanţilor şi fundamentează necesarul lunar de finanţare, individual şi pentru toate cadrele didactice din unitatea de învăţămînt. Directorul unităţii de învăţămînt transmite necesarul de finanţat, sub formă de solicitare, primarului, respectiv preşedintelui consiliului judeţean, după caz, în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea lunii pentru care se face fundamentarea, în vederea deschiderii de credite pentru efectuarea plăţilor” – se precizează în comunicat.

Potrivit prevederilor art. 37 de OUG 37/2014, finanţarea acestor cheltuieli se asigură din veniturile proprii ale bugetelor locale şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată, pentru echilibrarea bugetelor locale.

Conform datelor furnizate de MECS, în prezent, aproximativ 65.000 de cadre didactice, din rîndul personalului didactic de predare şi personalului didactic auxiliar, efectuează zilnic naveta între localitatea de reşedinţă şi localitatea în care îşi desfăşoară activitatea. Cea mai mare pondere din rîndul cadrelor didactice ce efectuează zilnic naveta se înregistrează la unităţile de învăţămînt din mediul rural.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.