Noi şi Ei

RADU VIDA

Neîndoielnic, există o diferenţă clară între ce vreau masele mari de oameni din România şi clasa politică privită în general. Constatarea şi, mai ales, faptul în sine nu aduce nimic bun în relaţiile de convieţuire într-un ciclu electoral şi, cu siguranţă, depozitează noi şi noi frustrări, de-o parte şi alta a „baricadei”. (Poate că „baricadei” nici nu trebuia pus în ghilimele, dar distanţa dintre doleanţele unora şi altora este aşa de mare, încît un adevărat mare zid desparte cele două tabere). De aici şi veşnicele nemulţumiri şi continue acuze.

Ce vrea poporul? Bunăstare. Sentiment de siguranţă şi prosperitate continuă. Şi i se pare firesc să ceară aceste puţine lucruri de la cei cărora, democratic, le deleagă puterea. În lumea noastră contează să poţi trăi, pur şi simplu, să poţi să te bucuri şi să ajungi la bunurile la care pot ajunge şi semenii, să munceşti şi să fii răsplătit pentru munca ta, să ai parte de loisir, de bucurii mărunte, care fac deliciul vieţii. De aceleaşi nevoi se leagă şi viaţa celor care, la un moment dat, încep să urce pe scara socială. Dar, ajungînd pe culoarele puterii…

Ce trebuie să facă clasa politică? Să asculte şi să se plieze pe interesul unora şi al altora. Să speculeze într-o lume a concurenţei nemiloase şi să se asigure că ţine pasul, cît de cît, cu lumea în care trăim. Evaziv? Poate. Dar, dacă micile sau marile matrapazlîcuri individuale se văd (şi se numesc corupţie,  îmbogăţire, furt etc.), lumea lor e populată de tot felul de chestii anoste, neinteresante şi plictisitoare, de-a dreptul.

Toţi politicienii, din Parlament, Guvern sau Preşedinte, încearcă să ne convingă că lucrează pentru noi. Că nu mai pot de dorinţa de a face bine ţărişoarei şi poporului din care, şi ei, nu-i aşa?, fac parte. Că, în fine, viaţa lor aparţine interesului naţional, pentru care şi-ar da şi ultima suflare.

Aş vrea să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să (vă) răspundeţi sincer. Pe cine interesează de ţinerea inflaţiei în ceea ce pretinde UE? Sau cine nu cască cînd vreun finanţist povesteşte, doct, cum devine chestiunea cu listarea la bursă, liberalizarea preţurilor, cotă unică sau… neunică? Întoarceţi-vă, pentru o clipă, la aliniatul cu ce vrea poporul? Veţi vedea că nici una din aspiraţiile noastre nu se opresc la construcţia de autostrăzi, asigurarea cu energie regenerabilă, datorii suverane, scăderea demografiei, vitalitate biologică şi alte… bazaconii. Fiecare se gîndeşte la micul lui univers, cum s-o ducă mai bine, cum să muncească mai puţin şi să cîştige cît mai mult. Pe cînd ei…

Lumea nu-i supărată pe FMI, spre exemplu, că a obligat (acesta e cuvîntul, să nu ne ascundem după degete!), a obligat, deci, scăderea salariilor bugetarilor cu 25%. Analişti economici internaţionali (Reuters)  au afirmat că FMI recurge la o rigoare excesivă, că a luat măsuri draconice, care ar putea provoca daune pe termen lung. Executivul a spus, la vremea respectivă, că măsurile sînt absolut necesare pentru… Christine Lagarde a recunoscut că o consolidare prea rapidă a bugetelor poarte afecta şi înrăutăţi perspectivele pieţii muncii. Ne-a păsat? Nu. Fiecare dintre noi a suferit că i s-au tăiat veniturile (şi aşa mici) cu atîta la sută, că pensiile, că preţurile, că…

Evident, e nevoie de armonizarea discursurilor. De un fel de numitor comun, în care marile interese ale ţării să reflecte nevoia imediată a oamenilor. De dreapta sau de stînga, politica trebuie să aducă mai aproape nevoile noastre şi ale lor.
Altfel…