Noi puncte de control al rovinietelor

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR) a anunţat că, începînd de marţi, 24 februarie, vor fi puse în funcţiune pe drumuri şi autostrăzi patru noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul cărora vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără roviniete, posesorii acestora urmînd să fie sancţionaţi cu amendă contravenţională, conform prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 15/2002.

Pînă acum, controlul valabilităţii rovinietei se efectua prin 66 puncte fixe de control şi 14 puncte mobile de control. Noile puncte de control sînt amplasate în zone în care nu pot fi evitate de conducătorii auto. În acest an vor mai fi puse în funcţiune încă patru puncte de control. Pe site-ul www.cnadnr.ro, există secţiunea Verificare Rovinietă, prin care se pot verifica şi descărca în format pdf. informaţii privind valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare) şi codul de siguranţă. Acest instrument se poate utiliza numai pentru rovinietele aflate în perioada de valabilitate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.