„Noi, Poporul”, un eseu fotografic al parteneriatului strategic transatlantic

Prezentată inițial la Craiova (17 august – 19 septembrie 2022), iar ulterior găzduită la Timișoara, București, Sibiu și Iași, expoziția itinerantă de fotografie We The People a fost inaugurată în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marți, 23 mai, în prezența E.S. Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România și a delegației ambasadei, a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc și a vicepreședintelui Consiliului Județean, Vakar Istvan. Titlul proiectului expozițional este inspirat de preambulul Constituției americane, iar manifestarea are loc cu prilejul aniversării a 25 de ani de parteneriat strategic România – SUA.

Vernisajul a fost urmat de alocuțiunile rostite de E.S. Kathleen Kavalec, domnul primar Emil Boc, domnul vicepreședinte Vakar Istvan, domnul Doru Liciu, Șeful Arhivelor Diplomatice și doamna Claudia Nicolae, directorul general al Agenției Naționale de presă AGERPRES, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca.

„Expoziția We The People celebrează relațiile strânse dintre Statele Unite și România, precum și legăturile durabile de prietenie dintre noi. Astă seară sărbătorim un sfert de secol de parteneriat strategic între țările noastre și un parcurs împreună în tot acest timp. Vă mulțumesc pentru felul în care ați primit această expoziție în frumosul oraș care, de-a lungul anilor, și-a extins și întărit legăturile cu Statele Unite și cu poporul american. Expoziția redă povestea unei prietenii pe care am spus-o și continuăm să o aducem în fața unui public de sute de mii de oameni. Sosirea expoziției We The People la Cluj are pentru mine o semnificație specială. În 2006 am avut onoarea să inaugurez American Corner la Cluj. Pe parcursul mandatului meu ca atașat cultural la Ambasada Statelor Unite, am revenit la Cluj de multe ori și am participat la diferite evenimente culturale. American Corner din Cluj (n.red. găzduit în cadrul Bibliotecii Județene Octavian Goga) a devenit unul dintre cele mai importante centre de schimb cultural și educațional ale noastre în România.

Schimbările pe care le-am văzut în România de la începutul acestui an sunt remarcabile. Am fost impresionată de progresul economic semnificativ al României de când a devenit țară membră a Uniunii Europene dar sunt și mai impresionată de potențialul ei în viitor. Acest potențial se regăsește în orașele dinamice ale României, iar Clujul este un important exemplu. Înțeleg că aici managementul public, sectorul privat și cel academic colaborează pentru a atrage investiții și a genera dezvoltare.

În cei 25 de ani de parteneriat strategic, România a înregistrat progrese remarcabile în consolidarea democrației, a devenit un pilon al păcii și securității regionale și s-a dezvoltat economic pentru prosperitatea tuturor. România de astăzi este un aliat NATO exemplar.

Expoziția We The People este un eseu fotografic care sărbătorește și explorează relațiile diplomatice, economice, culturale și de securitate dintre România și America”, a punctat E.S. Kathleen Kavalec în intervenția domniei sale.

„De ce este atât de important momentul aniversar pe care îl marcăm astăzi? Războiul a revenit în Europa. La 5 kilometri de granița noastră, are loc războiul din Ucraina, iar noi ne aflăm aici, putem vorbi, ne putem bucura de viață, ne putem gândi la proiecte de viitor. Este posibil fiindcă avem unul dintre cei mai importanți piloni ai securității, parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite ale Americii. Și alături de sprijinul din partea Uniunii Europene și al NATO în calitate de membri avem așa-numita umbrelă de securitate. Acest parteneriat strategic este rezultatul relației noastre bilaterale, dacă privim în trecut, vom vedea că SUA au fost mereu de partea noastră”, a evidențiat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

„Cred în democrație, cred și susțin cu tărie respectul reciproc care trebuie să existe la baza unui parteneriat, a unei democrații. Mulțumesc că pot fi aici, acasă, într-o democrație pe care o văd durabilă. Stabilitatea, ca și cea pe care o oferă America, este foarte importantă pentru previzibilitatea vieților noastre”, a afirmat vicepreședintele Consiliului Județean, Vakar Istvan.

„Relațiile dintre România și Statele Unite au un vechi istoric, iar pentru mine, ca absolvent al Facultății de Istorie și ca arhivist este o plăcere deosebită să contribui la cunoașterea științifică a acestei relații dar și la o cunoaștere mai largă la nivelul publicului larg. Pentru că diplomația este ca un iceberg, are o parte văzută și o parte nevăzută. Partea nevăzută este ceea ce diplomații denumesc soft power, este vorba de relația care se leagă la nivelul popoarelor, la nivelul oamenilor. Expoziția ”We The People”/„Noi, Poporul” realizează acest lucru, pentru că îl introduce pe trecător, pe omul obișnuit într-o poveste, în istoricul unor relații care, în ultimii 25 de ani, au contribuit la o Românie mai democratică, la o Românie mai prosperă”, a subliniat Doru Liciu, Șeful Arhivelor Diplomatice.

„Fiecare oraș a avut unicitatea lui. De fiecare dată am descoperit o altă latură a fotografiilor. We The People reprezintă sintagma din Constituția Statelor Unite, reprezintă ceea ce s-a realizat și în România, un parteneriat creat, conturat de oameni, pentru oameni. Cred că asta ar trebui să reținem, valorile trebuie să rămână, valorile trebuie rememorate”, a spus Claudia Nicolae, Directorul General AGERPRES.

Expoziția We The People este realizată de Ambasada SUA, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României, Unitatea Arhive Diplomatice, Agenția Națională de Presă AGERPRES, în colaborare cu Universitatea din Craiova.

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut