Noi investiții din fonduri europene la Aeroportul Internațional Cluj

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj a fost prezent azi la București, unde, alături de Sorin Grindeanu, viceprim ministru, a semnat un nou contract de finanțare din fonduri europene pentru aeroportul clujean.

Prin semnarea contractului, Aeroportul Internațional Cluj va achiziționa echipamente aeroportuare pentru deszăpezirea, degivrarea / antigivrarea suprafețelor de mișcare și determinarea gradului de frânare.

Implementarea noului proiect va duce la creșterea gradului de siguranță în activitatea operațională, prin monitorizarea corectă a stării suprafeței de mișcare și asigurarea unui grad ridicat al coeficientului de frânare. Totodată, în urma noilor investiții, se va reduce și timpul de efectuare a activităților operaționale desfășurate pe aeroport.

Ne bucurăm că am reușit să semnăm azi un nou contract de finanțare din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Fondurile nerambursabile sunt foarte importante în demersurile noastre de a dezvolta Aeroportul Cluj, mai ales că perioada de pandemie a afectat într-o proporție mare transportul aerian. Achiziția echipamentelor pentru deszăpezirea, degivrarea / antigivrarea suprafețelor de mișcare și determinarea gradului de frânare trebuie finalizată până la finalul anului 2023. Aeroportul Cluj are planificate și alte proiecte de dezvoltare, care sunt depuse la Ministerul Transporturilor și pentru care sperăm să obținem finanțare din fonduri europene”, a afirmat David Ciceo.

Valoarea totală a contractului de finanțare pentru echipamentele de deszăpezirea, degivrarea / antigivrarea suprafețelor de mișcare și determinarea gradului de frânare este de aproximativ 8,2 milioane de lei, din care valoarea cofinanțată de Uniunea Europeană este de 2,9 milioane de lei, contribuția de la Bugetul de Stat este de aproximativ 445.000 de lei, restul sumei fiind finanțată din bugetul Aeroportului Internațional Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut