Noi dotări medicale pentru Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, finanțate din fonduri europene

Consiliul Județean Cluj investește peste 3 milioane de lei în echipamente medicale moderne pentru singurul spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania.

Consiliul Județean Cluj a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (S.E.A.P.) anunțul privind achiziționarea de noi dotări medicale pentru Spitalul Clinic de Recuperare, unitate aflată în subordinea forului administrativ județean.

Valoarea totală a investiției este estimată la 3.002.585 lei, fără TVA, fondurile provenind din proiectul european „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca”, finanțat prin Programul Sănătate.

Continuăm să investim în dotarea și modernizarea singurului spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania și unul dintre cele doar două din țară. Ne dorim să contribuim, în continuare, la realizarea unui act medical de cea mai bună calitate și la facilitarea accesului clujenilor – și nu numai – la serviciile de care au nevoie”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Noile achiziții vor include un sistem de recuperare și creștere a masei musculare, un sistem de recuperare a mușchilor faciali, un echipament pentru tratarea cicatricilor și leziunilor, precum și un sistem de tratament al patologiilor mitocondriale prin hipoxie-hiperoxie intermitentă.

Spitalul va mai fi dotat cu o lampă scialitică, un aparat pentru terapie cu microoscilații profunde, o bicicletă ergometrică pentru testarea efortului anaerob, 67 de mese de tratament și 122 de scaune ergonomice.

Prin aceste investiții, Consiliul Județean Cluj continuă demersurile de modernizare a infrastructurii medicale județene, având ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de tratament și creșterea calității serviciilor oferite pacienților.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.