Noi discuții între sindicaliștii din învățământ și Guvern

Federațiile sindicale reprezentative din învățământ se vor întâlni, în 10 martie, cu reprezentanții Guvernului.

Reprezentanți ai FSLI, ai Federației Spiru Haret și ai Federației Sindicale Alma Mater vor purta discuții cu guvernanții pe marginea Legii salarizării.

Conform Luciei Cojocaru, liderul Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar clujean, se va cere revizuirea Legii salarizării, pentru o corectă salarizare. „Se cere revizuirea Legii salarizării, pentru o corectă salarizare, deoarece nu se acordă sporurile la valoarea salariului de acum, și acordarea sporurilor care se dau în învățământ”, a spus Lucia Cojocaru.

Luna trecută, dascălii clujeni au purtat un dialog pe tema neajunsurilor din educație, cu reprezentanți ai Prefecturii Cluj.

Nemulțumirile lor au fost cuprinse într-un memoriu trimis la Instituția Prefectului încă din 21 ianuarie. Printre acestea se număra atunci neacordarea majorărilor salariale, nedecontarea navetei în mediul rural, și mai ales în zonele greu accesibile, dar și faptul că nu au fost prioritizați în cea de a doua etapă de vaccinare împotriva coronavirusului, așa cum li s-a promis.

Pe lângă problemele enumerate în memoriul înaintat dascălii au mai solicitat atunci desființarea centrelor de vaccinare din sălile de sport din cadrul unităților de învățământ.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut