Noi amenajări peisagistice la Gherla

Municipiul Gherla totdeuna a fost cunoscută şi apreciată pentru parcurile şi zonele verzi de pe raza oraşului. Nu întâmplător, în anii 60 a ocupat locul 1 la nivel naţional în întrecerea celor mai bine gospodărite oraşe mici din ţară, iar într-un reportaj difuzat la TVR a fost denumit „oraşul trandafirilor”.

Nu mai vorbim de renumitul parc, etichetat „micul Schönbrunn”, conceput în stil englezesc şi inaugurat în anul 1864, o zonă verde cu care gherlenii se mândresc. Edilii actuali ai municipiului doresc ca urbea lor să arate bine şi în zilele noastre. Chiar dacă se apropie iarna, pe zonele verzi din centrul urbei se lucrează din plin la înfrumuseţarea locurilor de pe marginea trotuarelor. Zilele trecute, de exemplu, lângă impozanta Catedrala Armenească a apărut o nouă amenajare peisagistică, realizată cu mult gust de angajaţii serviciului „Spaţii verzi” din cadrul SC „ADP”. Noua lucrare edilitară se bucură de aprecierile pietonilor care trec pe lângă ea, admirând originalitatea şi frumuseţea acestei amenajări peisagistice, nemaiântâlnită până în prezent pe raza municipiului. Mulţi se opresc în faţa ei şi se fotografiază, imaculând această adevărată operă de artă, care şi-a găsit locul în „umbra”renumitei biserici armeneşti. Gospodarii oraşului nici nu puteau găsi un loc mai bun pentru amenajarea peisagistică din Piaţa Libertăţii. Acolo se distinge în mijlocul unui părculeţ mult frecventat de gherleni, îndeosebi de copii.

Recent, la intrarea în Parcul mare tot prin grija grădinarilor de la SC „ ADP” a fost realizat un aranjament floral, care oferă o imagine plăcută şi reconfortantă zonei respective. Deci, la Gherla se încearcă să reînnoiască zonele verzi cu idei şi planuri cât mai ingenioase şi originale. Asta este scopul administraţiei locale.

Szekely Csaba

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut