Noi acţiuni umanitare ale Crucii Roşii Germane

Încă de la începutul anilor 90 oraşul Gherla şi împrejurimile s-au bucurat de sprijinul Crucii Roşii Germane (Deutsches Rotes Kreuze). Prima mare realizare al prietenilor nemţi a fost înfiinţarea şi dotarea Cantinei de ajutor social în 1993, iniţiativă sprijinită de primarul Gherlii din aceea perioadă, notarul Gheorghe Fodor, un bun gospodar, de altfel.

Acţiunile umanitare au continuat şi în anii următori, oraşul de pe Someş înfrăţindu-se cu localitatea germană Forchheim, rodul prieteniei şi colaborării dintre edilii celor două oraşe. O delegație a Crucii Roșii Germane s-a aflat zilele trecute din nou în zonă, cu noi ajutoare umanitare pentru diferite instituții sociale. Delegația din Sögel, Saxonia Inferioară, a sosit în România cu un camion încărcat cu diverse bunuri. Sunt 33 de ani de când Crucea Roșie Germană organizează anual astfel de transporturi umanitare. De această dată, bunurile au fost donate către Centrul de Îngrijire și Asistență din localitatea Luna de Jos, în comuna Dăbâca. Pentru vârstnicii cazați în acest centru de ocrotire socială au fost predate cărucioare, cârje, alte obiecte de igienă și îmbrăcăminte. De asemenea, diverse bunuri au fost aduse pentru noul internat al Fundației „Téka” din municipiul Gherla spun reprezentanții Crucii Roșii. Este vorba de bunuri de strictă necesitate pentru funcţionarea în condiţii bune al e noului corp din curtea Liceului Teoretic „Kemény Zsigmond”de pe strada Fermei. Una dintre cele mai intense activități în acest sens, care continuă și astăzi, a avut-o Crucea Roșie din Germania. După vizite la diverse instituții publice în orașul de pe Someș, în care oaspeţii germani au constatat lipsurile, s-au organizat campanii umanitare consistente, prin care s-au donat în mai multe rânduri diverse bunuri. S-au adus camioane întregi cu alimente, haine, mobilier și echipamente, pentru casele de tip familial, pentru copiii preșcolari și pentru Spitalul Municipal. precum și la școlile și bisericile din oraș. Ani la rând, Crucea Roșie Germană a sponsorizat Căminul de persoane vârstnice, dar şi clasa specială din cadrul Liceului Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla. Ajutoare binevenite, care au contribuit la dotarea corespunzătoare a unităţilor sociale şi educaţionale respective.

În fiecare an, cu ocazia diferitelor evenimente (Zilele Oraşului, de exemplu) municipiul Gherla are printre oaspeţii tradiţionali şi o delegaţie al oraşului Forchheim, binevenită totdeauna în urbea clujeană.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut