Nodul gordian

Deci, care ar fi soluţia lui?

Păi, problema s-a rezolvat de cam multişor: se ia „paloşul” şi se taie nodul! Acuma, paloşul e ceva metaforic, poate să însemne, desigur, foarte bine, şi să renunţi să te mai învîrţi în cerc, să repeţi aceleaşi greşeli, pur şi simplu – zici stop! Şi schimbi setarea.

O facem?

Nici pomeneală!

Noi, întotdeauna, mergem pe „cum ne taie capul”, adică nicicum. De pildă, capitalismul din ţările cu tradiţie luptă să-şi corecteze greşelile din mers şi caută echilibre. Noi, desigur, avem metodele noastre „originale”, aşa că nu reuşim nici măcar un capitalism clasic consacrat, ci „ceva” care e cam „altceva”, cam iresponsabil, cam zălud şi cam „după ureche”. N-avem partitură? N-avem instrumentişti buni? N-avem dirijori talentaţi? Ce n-avem?

N-avem răbdare, trebuie îmbogăţit rapid, oricum, oricînd, în fiecare clipă, imediat! N-avem „carte”, căci azi, deşi gem străzile de titraţi universitari (cu 2-3 facultăţi, 2-3 masterate şi măcar un doctorat!), competenţa e-n vacanţă. N-avem bunul simţ de a nu lucra într-un domeniu în care nu ne pricepem deloc. N-avem conştiinţa de a nu conduce o instituţie în care, categoric, n-avem ce căuta. N-avem dorinţa de a ne şlefui mintea şi caracterul fiindcă sîntem convinşi că „scurtătura” (şpaga, „pila”, „plicul”, „telefonul”) rezolvă asta şi nu calea cinstită, care, aici, e perdantă. N-avem …

Circul e la mare căutare, beşteleala, sudalma ordinară, datul la „moacă”, la „gioale”, „fentatul”, bălăcăreala şi alte alea, toate josnice, pînă la greaţă.

Omul cu bun simţ se dă la o parte şi rău face. Libertatea are riscuri, fiindcă trebuie să aibă acoperire în responsabilitate. Şi-atunci, tocmai cei care înţeleg asta se retrag? Din păcate, accepţia comună a libertăţii este, la noi cel puţin, cea de harababură, de haos, căci „fiecare face ce vrea, doar e libertate!” – asta înseamnă. De fapt, omul e tentat să creadă (şi o face!) că doar el are dreptul să fie liber, nu şi cel de alături, aşa că se comportă ca atare.

Mă frapează, la noi, privirea încruntată, ostilă, pe care o azvîrle fiecare, deşi nu i-ai făcut nimic, nici nu-l cunoşti, poate. Dar el şi vede în tine un potenţial duşman. Cum de-i posibil? Am telefonat unei cunoştinţe bolnave, s-o întreb ce face, şi ea mi-a răspuns uluită: „Numai pentru asta aţi telefonat?”, de mi-a venit să plîng şi să rîd, deodată. Unde s-a putut ajunge?

Omenia, omenescul sînt flori rare? Necunoscute? Neobişnuite? „Las’ că ascunde el ceva!”, „Las’ că are ea vreun interes!”

Cum de s-a putut uita înţelepciunea străveche: „omenia e inima omului” (proverb chinez). Ce carieră a avut omenia în Istorie? Jalnică! Azi? Îngrozitoare!! Ai doar drepturi-drepturi-drepturi, drepturi cu carul, cu bascula, cu nemiluita şi nici un gram de responsabilitate pentru suferinţa cuiva, pentru tristeţea cuiva, pentru nedreptatea cuiva, pentru cei slabi, pentru cei bătrîni, pentru cei bolnavi, pentru viitor. „Asta nu-i libertate, ăsta nu-i capitalism, asta nu-i societate omenească de treabă, asta e junglă! – rîde hîtru, dar şi scuipînd, micul pantofar, vecinul meu, pentru mine demult, cum tot scriu şi tot spun, vox populi, vox Dei”.

Pînă şi loisir-ul s-a stricat. Lumea nu mai ştie să se distreze, tot urlă manelele pînă peste cinci străzi, o piaţă şi şapte stradele. De băut se bea zdravăn, că doar obiceiu-i străvechi, se trage mai nou nu doar la măsea, ci şi pe nas, din nenorocire. Pe micul ecran vezi scălîmbăieli ridicole, grohăieli, gîdileli, gîfîieli, botoxuri şi silicoane, farduri stridente, rimel şi gloss cu bidineaua, de te greţoşezi pe dată. Auzi vulgarităţi şi obscenităţi, la ore de vîrf, ce nu se-aud decît în cele porturi ale lumii ce-adună marinarii beţi. Violenţa e la mare căutare ca şi horrrrorrrr-ul, nu contează că-i film, telenovelă, telepolitichie reală, ştirile de la ora 5 sau alte ore, toate cataclismele şi crimele lumii adunate cu grijă să nu se piardă vreuna şi vărsate apoi atent şi cu satisfacţie în cap, contra abonament lunar. Deci, ne iau banii, timpul, buna dispoziţie şi ne dau nevroză, depresie şi psihoză, căci creierul se modelează, automat, pe informaţie repetitivă şi sistematică – zice azi, clar şi fără echivoc, Neurologia.

… Şi cu nodul gordian ce facem, totuşi?

Ne punem mintea la contribuţie, că nu-i greu, luăm „paloşul” schimbării (telecomanda, votul etc.) şi asta e. A, ba nu, în primul rînd luăm cartea: ştiinţa, cultura, educaţia, adică.

Stela-Maria IVANEŞ