Noaptea Albă a Filmului Românesc

Unul dintre cele mai populare evenimente dedicate cinemaului românesc, ajuns la cea de-a 8-a ediţie, se va organiza în acest an şi la Cluj – Napoca, în paralel cu Bucureşti. Pe 22 septembrie, Noaptea Albă a Filmului Românesc cuprinde Cluj – Napoca, aducând trei dintre cele mai bune filme româneşti ale anului la cinema Victoria.

Programul îi va ţine pe spectatori în faţa ecranului până târziu în noapte şi promite un cocktail savuros de filme: o peliculă filmată în Cluj cu o distribuţie de excepţie, propunerea României la Oscar şi o premieră naţională.

Perfect Sănătos, al cincilea lung metraj al regizoarei Anca Damian, va da startul nopţii albe la ora 22:30. Anca Damian îi aduce împreună, într-un thriller de autor, pe tânărul Anghel Damian, alături de nume consacrate precum Vlad Ivanov, Adrian Titieni şi Olimpia Melinte. În mijlocul acţiunii este Andrei, care porneşte în căutarea unei explicaţii privind moartea neaşteptată şi suspectă a tatălui său. Între trauma dispariţiei părintelui şi descoperirea unor secrete dureroase legate de acesta, el este forţat să se maturizeze rapid şi să-şi reconsidere relaţia cu trecutul şi familia. Perfect Sănătos, filmat în Cluj, este un film care provoacă publicul la dialog şi refuză finalurile aşteptate.

Programul continuă după miezul nopţii cu „un film despre abuz şi manipulare”, aşa cum îşi descrie chiar Adrian Sitaru cea mai recentă producţie. Fixeur îl are ca protagonist pe Radu, un stagiar la biroul din Bucureşti al Agenţiei France Presse, căruia i se dă ocazia de a-şi dovedi competenţele, dar care înţelege că înverşunarea cu care îşi urmează vocaţia este una îndoielnică. Fixeur este propunerea României de anul acesta la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Intrarea la aceasta proiecţie va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

Noaptea Albă a Filmului Românesc se încheie la Cluj cu premiera peliculei Un pas în urma serafimilor, debutul în lung metraj al regizorului Daniel Sandu. Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi intră într-un seminar teologic ortodox. Iniţial încearcă să se adapteze mediului, dar sistemul corupt şi abuziv îi învaţă pe elevi că minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar. În rolurile principale se regăsesc actorii Ştefan Iancu şi Vlad Ivanov.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.