Nimuricii

Aşa zice poporul, mai ales aici, în Ardeal. Aşa plezneşte el omul neterminat, sau terminat rău, omul dizarmonic, omul infirm sau cu hibe.

De ce, oare, face asta?

Fiindcă fiinţa umană nu suportă urîtul, dizarmonia, diformul, ea, care iubeşte frumosul, echilibrul, căci aşa este alcătuirea.

Dar Nimuricii nu-s infirmi, bieţii, cei care nu-s ei de vină că n-au un picior, o mînă, sau cei care n-au crescut la trup sau cei la care toate-s la locul lor, dar n-au minte destulă, ori au minte, dar nu toată este bună. Aceştia sînt semenii noştri fără noroc, pe care trebuie să-i ocrotim cu norocul nostru, cel care ni s-a dat.

Nimuricii sînt oamenii, într-adevăr neterminaţi, sau terminaţi rău, oamenii groteşti, oamenii hidoşi, Dar pe dinăuntru. Şi te apucă mila.

Uite-i! Frumoşi, bine hrăniţi, cu pielea-ntinsă roz, bine îmbrăcaţi, scump îmbrăcaţi, scump încălţaţi, căci pentru ei ce contează cîteva mii de euro daţi pe-o zdreanţă de marcă. Dar goi pe dinăuntru, absolut goi! Şi nu te-apucă mila?

Uite-i! Graşi sau bine lucraţi la fitness şi spa, zîmbitori tot timpul, căci, nu-i aşa, cineva trebuie să le admire mereu perlele din gură, pentru care stomatologi renumiţi au trudit scump. Iar perlele ce le ies din gură sînt ilare, dovedind prostia crasă ce le creşte generos sub ţeastă: „Ipsos facto”, „Fata Morganei” şi alţi munţi de bazaconii mai înalţi ca Everestul. Şi te apucă mila.

Uite-i! Bătrîni la trup şi la minte, zbîrciţi şi uscaţi, dar tineri şi zburdalnici la inimioară, cu cîte-o fruşcă-fruşcuţă-paraşută-micuţă la braţ, îndrăgostită tobă de contul şi buzunarul lui. Cum poţi crede că mica „prinţesă” se poate-ndrăgosti de reumatismele tale şi alte alea cu care-i garnisită bătrîneţea ta clară? Şi nu te-apucă mila?

Uite-i! Tineri la trup şi la minte, luminoşi ca dimineţile alea superbe de primăvară, dar bătrîni, atît de bătrîni la inimă. Sînt deja sleiţi, obosiţi, prea osteniţi de viaţa pe care nici n-au început-o ca lumea, prea dezamăgiţi, prea apatici, prea trişti, prea fără chef. Şi te apucă mila.

Uite-i! Sînt de toate vîrstele şi sexele, dar n-au vîrstă şi nici sex. Sînt doar nişte biete maşini setate pe maximum, nişte roboţi prost programaţi, care nu mai citesc o carte, nu mai admiră un apus de soare, nu se mai ştiu bucura, nu mai ştiu rîde şi cînta, căci nu mai ştiu să trăiască. Şi te-apucă mila.

Uite-i! Sînt educaţi sau needucaţi, dar stresaţi. Stresaţi din cale-afară, maximum stresaţi, peste limită stresaţi. Deci, nu sînt, niciunii, bine educaţi şi plata în boli şi nefericire nu-ntîrzie să apară. Şi te apucă mila.

Uite-i! Sînt de peste tot, vest-est-nord-sud, de pe tot globul, sînt oameni pentru care nu mai contează decît banul, banul mult, banul gros, oricum, oricînd, acum, aici, indiferent cum. Şi nu te-apucă mila? Ăştia îşi calcă-n picioare setul de valori, dacă măcar au vreunul. Ăştia se caţără, îmbrîncind pe scară, lovind în dreapta şi-n stînga, sus şi, mai ales, jos. Ăştia se vînd fără preget diavolului pentru un pumn de arginţi. Şi te apucă mila.

Uite-i! Sînt sus şi zic că ştiu calea, dar ochii lor sînt orbi şi urechile surde. Sînt jos, atît de jos, căci acolo i-au azvîrlit faptele lor egoiste, incompetente sau ticăloase. Şi te apucă mila.

Ăştia sînt Nimuricii. Ăştia au fost dintotdeauna şi ăştia vor fi mereu.

Dacă vom continua, cum am făcut întotdeauna în Istorie, să-i gîdilăm pe chelie, gudurîndu-ne. În timp ce, cu dezgust, întoarcem ochii de la sărmanul olog plin de nevolnicii şi de bube, care cerşeşte la colţ.

Stela-Maria IVANEŞ