Nicușor Dan s-a întâlnit la Haga cu prim-ministrul britanic Keir Starmer

Președintele României, Nicușor Dan, a avut o întâlnire bilaterală cu prim-ministrul britanic Keir Starmer miercuri dimineață.

Nicușor Dan a participat la întâlnire alături întreaga delegație a României, din care au făcut parte consilierul pentru apărare și siguranță națională, Cristian Diaconescu, noii miniștri de externe și al apărării, Oana Țoiu și Ionuț Moșteanu, precum și ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu.

‘O plăcere să-l întâlnesc pe prim-ministrul @Keir_Starmer pe marginea summitului NATO. Am discutat despre relația apropiată dintre România și Regatul Unit, ca parteneri strategici și aliați. Ne vom continua cooperarea în materie de securitate și apărare, ca și coordonarea strânsă în privința amenințărilor hibride și cibernetice, cu un accent particular pe regiunea Mării Negre’, a postat Nicușor Dan pe rețeaua X.

Nicușor Dan va avea miercuri o întâlnire bilaterală și cu președintele ceh Petr Pavel, pe marginea summitului NATO, conform unor surse.

Tot miercuri, sunt posibile scurte discuții în format ‘pull-aside’ și cu alți lideri ai statelor membre.

AGERPRES

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.