Nicolaus OLAHUS – primul umanist român de talie europeană

Împlinirea, la 10 ianuarie a.c., a 520 de ani de la naştere, ne oferă prilejul de a evoca viaţa şi activitatea lui Nicolaus Olahus, primul, cu adevărat, umanist român de talie europeană. Nicolaus Olahus s-a născut, cum spuneam mai sus, în 10 lanuarie 1493, la Sibiu. Mama lui se numea Barbara Hunzar (alias Hînsar), după unii, Hunszar vel Hunzar, iar potrivit lui Gheorghe şincai, Vîrvara Ciasar. Nici o sursă consultată de noi, pînă în acest moment al cercetării noastre, nu-i menţionează, însă, neamul, singurul calificaţiv indubitabil rămînînd cel de soţie a boierului muntean de os domnesc Stoian, după alţii, Ştefan, despre care ştim că fugise din Muntenia spre a scăpa de prigonirile la care era expus. El se stabileşte la Sibiu. Prima atestare documentară a prezenţei sale în acest oraş datează de la 1493, cînd este considerat “concivis noster”. La Arhivele Statului din Sibiu se păstrează o scrisoare autografă, datată 1503, semnată Stefanus Olahus, ca şi registrele de impozite ale locuitorilor oraşului. În anul 1504 el va fi ales jude de Orăştie. Acest lucru stîrneşte protestele vehemente ale saşilor din Orăştie adresate deopotrivă “universităţii” lor din Sibiu şi regelui Ungariei.

Ioan Aurel Pop, univeritar clujean şi cel mai tînăr membru al Academiei Române, vede în aceasta un “semnal al discriminărilor pe care secolul al XVI-lea le va promova tot mai des” în detrimentul românilor. Fratele lui Nicolaus era, la momentul respectiv, minor. Or, la o asemenea vîrstă este greu de crezut că ar fi putut fi ales într-o dregătorie care presupunea atît o bogată experienţă de viaţă, cît mai ales maturitate în luarea unor decizii importante pentru bunul mers al comunităţii respective. Asta indiferent de starea socială şi relaţiile pe care le-ar fi avut.

Numele de Stefanus Olahus figurează, începînd cu anii 1506-1507, în registrele de impozite ale oraşului Sibiu. Poziţia lui socială – dovedită şi de nivelul foarte ridicat al impozitului plătit, dar şi de funcţia de jude de Orăştie, – face ca, la 1509, Ştefan Olah să fie delegat la Congregaţia nobillară de la Micăsasa. Nu cunoaştem, la acest nivel al cercetării noastre, datele naşterii şi morţii sale. Totuşi, potrivit scrisorii lui Ioan Zapolya, din 1520, rezultă că Matei este numit jude regal la Orăştie în locul tatălui său. Deci, Matei va ajunge şi el jude la Orăştie, dar abia după 16 ani. Precizarea din scrisoarea lui Zapolya că acesta i-a urmat tatălui său ne ajută în stabilirea, în jurul anilor 1519-1520, a datei morţii lui Stefanus Olahus. Matei va deţine această dregătorie vreme de 16 ani, căci el va muri la 4 iunie 1536.

În diploma de înnobilare a lui Nicolaus Olahus, tatăl său este menţionat cu numele de Stephanus Olahus. Se afirmă că acesta se trage din familia Drăculeşti sau Dăneşti care a dat atîţia voievozi în Muntenia. Unchiul lui Nicolaus după tată, Stanciul, plătise cu capul sîngele domnesc pe care-l avea în vine. Mama lui Ştefan şi a lui Stanciu, bunica dinspre tată a lui Nicolaus Olahus, Marina, era fiica Iui Iancu de Hunedoara, după alţii doar sora acestuia şi, în primul caz, chiar sora, deci, a vestitului rege Matei Corvin. Marina se căsătorise cu boierul muntean Manzilla sau Mînzilă. Stephanus şi Barbara au avut patru copii: Nicolae, marele umanist de mai tîrziu, întîiul născut, Matei, care, aşa cum am arătat, ajunge, în anul 1520, judecător regesc la Orăştie în locul tatălui decedat, Ursula şi Ileana.

Tot la arhivele din Sibiu se păstrează o invitaţie, din 1554, la nunta Iui Toma, fiul lui Matei. Acesta se căsătorea cu Margareta, văduva altui nobil de origine română, Ioan Chendea (Kendefi).

Din diploma de înnobilare a lui Nicolaus Olahus şi dintr-o scrisoare către Cornelius Schepper aflăm că regele Matei Corvin i-ar fi propus lui Stephanus sa-l facă domn în Muntenia, dar că acesta ar fi refuzat: “Nu din micime de suflet sau teamă, dar pentru că prefera să trăiască pînă la bătrîneţe ca simplu particular”. În schimb, cariera fiului lui Stephanus şi al Barbarei va fi strălucită. Nicolaus învaţă în familie, pe lîngă limba maternă, româna, şi ceva latină, după uzul vremii în familiile care se respectau. Din anul 1505 urmează cursuri de latină şi în limba latină: elocinţa, poezia, muzica, astronomia, religia la şcoala capitulară din Oradea, cea mai vestită şcoală din Ardeal din acel timp, cînd spiritul umanist ia locul tradiţiei scolastice. La 17 ani, în luna mai 1510, după dorinţa tatălui său, merge la Curtea regelui Vladislav al II-lea, ca paj. Aici urma să înveţe bunele maniere corespunzător statutului său social şi nobiliar. În anul 1512 termină studiile şcolii capitulare de la Oradea. Fiind calm din fire şi aplecat spre studiu şi contemplare, tînărul Nicolaus îşi dă seama, pe la 23 de ani, că este atras de viaţa ecleziastică. Sub imperiul acestui impuls ajunge secretarul cancelarului regal George Szatmári, episcop de Pécs, iar, doi ani mai tîrziu, în iulie 1518, este hirotonit preot şi ulterior numit canonic de Pécs. După ce, în anul 1521, George Szatmári este ales arhiepiscop de Strigoniu, Olahus a mers la Curtea regală a tinerei perechi Ludovic şi Maria, beneficiind şi de recomandarea lui Filip More de Ciula, episcop de Pécs. În data de 16 martie 1526 el devine secretar regal, dar numai pentru o perioadă de 6 luni, deoarece regele Ludovic moare la 29 august, în pustiitoarea luptă cu turcii, de la Mohács.

Ferdinand, care urmează la tron, îi propune lui Olahus o funcţie religioasă, dar, în cele din urmă, nu se ţine de cuvînt. Astfel că va rămîne în anturajul reginei Maria, care ţinea foarte mult la serviciile lui, ceea ce, probabil, o fi cîntărit, în secret, mult mai mult în luarea hotărîrii regelui Ferdinand. O urmează pe tînăra regină Maria în peregrinările sale prin Viena, Linz, Innsbruck, timp în care e solicitat de episcopul din Eger, ajuns între timp cancelar, să vină, ca secretar, în serviciul regelui Ferdinand. Dar regina se impotriveşte din nou. Olahus suporta cu greu viaţa de la Curte, fiind atras mai mult de studiul teologiei, al literaturii, al istoriei, după cum rezultă din exclamaţiile lui: “literatura dă sufletului cea mai mare desfătare […] unde poţi să slujeşti lui Dumnezeu şi să-ţi cultivi mintea”, cuprinse într-o scrisoare către un prieten ce vroia să vină la Curtea Regală.

Dr. Dan BRUDAŞCU

(va urma)