Nicoară a revenit în PNL

Senatorul Marius Nicoară a revenit în Partidul Național Liberal, după ce începând cu 2018 a activat în ALDE. Marius Nicoară a declarat pentru Făclia că a aderat, luni, la grupul PNL din Senat, urmând ca în cursul zilei de astăzi să facă anunţul oficial în Camera Superioară a Parlamentului cu privire la revenirea sa în rândul liberalilor.
Parlamentarul susţine că a revenit în formaţiunea liberală după ce mai mulţi foşti colegi liberali i-au solicitat să revină în această formaţiune. „Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu a fost primul care mi-a spus că s-ar bucura să revin în PNL. De asemenea, am avut discuţii şi cu alţi foşti colegi liberali’’, a spus Marius Nicoară, menţionând că a discutat şi cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care i-a mulţumit pentru colaborare şi şi-a exprimat regretul că pleacă din echipa liberal democraţilor.
Senatorul a precizat că în 2018 a trecut de la PNL la ALDE după ce a fost găsit vinovat pentru comiterea unei infracţiuni la Codul Rutier. „Sancţiunea a expirat iar acest lucru a făcut posibilă revenirea mea în PNL, formaţiuune politică printre ai căror membri refondatori m-am numărat şi eu în 1990’’, a spus senatorul.
Marius Nicoară se numără printre membrii fondatori ai PNL Cluj. Acesta a intrat în rândurile liberalilor la 7 ianuarie 1990. Marius Nicoară a condus organizația PNL Cluj din octombrie 2001 până în 14 septembrie 2013, reușind s-o transforme în una dintre cele mai importante forțe politice clujene. În perioada în care a fost membru PNL, Nicoară a obţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj (2004-2008). La alegerile locale din 2008 a candidat din partea PNL pentru un nou mandat, dar a fost surclasat de Alin Tişe, candidat din partea PD-L şi fin al lui Emil Boc. La alegerile din 30 noiembrie 2008 a fost ales senator PNL în colegiul uninominal 3 al judeţului Cluj (municipiile Gherla, Dej şi Câmpia Turzii şi comunele aferente). La alegerile locale din 2012 a candidat pentru funcţia de primar al Clujului. S-a clasat pe locul al doilea, cu 52.251 de voturi, faţă de cele 53.674 de voturi obţinute de Emil Boc (PDL). C.P.

Articole din aceeasi categorie

One Response to Nicoară a revenit în PNL

  1. ovi

    De ce imi cenzurezi comentariul despre aceasta lichea?