Nici o echipă clujeană printre câștigătorii Bosch Future Mobility Challenge

Compania Bosch a organizat, în septembrie, cea de-a patra ediție a competiției tehnice studențești Bosch Future Mobility Challenge, un concurs internațional dezvoltat de Centrul de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca, începând cu anul 2017.

Participanții la această competiție sunt echipele de studenți interesate să dezvolte algoritmi de conducere autonomă pentru machete de mașini la scara 1:10. Finala competiției a avut loc în data de 19 septembrie în incinta Centrului de Inginerie Bosch din Cluj, într-un oraș inteligent simulat pe 200 de metri pătrați.

Pentru ediția actuală, au fost acceptate 50 de echipe din 10 țări europene. După rundele de calificări și evaluări intermediare, 19 echipe din Estonia, Grecia, Malta, Republica Moldova, România și Suedia au rămas în concurs și au fost invitate să participe la etapa de semi-finale din perioada 15-18 septembrie, în Cluj-Napoca. Echipele finaliste au concurat pentru cele cinci premii ale ediției, în valoare totală de 10.000 de euro. Locul I și premiul de 4.500 de euro, împreună cu premiul publicului, au fost câștigate de echipa FP3 de la Universitatea Politehnică din Timișoara, locul al II-lea și premiul de 3000 euro de echipa SPARK, de la aceeași universitate, locul al III-lea și premiul de 1500 euro au fost adjudecate de echipa V.R.O.O.M de la Universitatea din Thessaloniki, iar premiul de 1.000 euro pentru prima participare a fost acordat echipei S.O.D.A de la Universitatea Politehnică din București.

Soluțiile dezvoltate de studenți pentru machetele de mașini au fost testate la detectarea semnelor de circulație (prioritate, parcare, STOP, trecere pietoni, sens giratoriu, sens unic, interzis, intrare și ieșire autostradă), obstacolelor statice (un alt vehicul oprit pe bandă, drum în lucru) și dinamice (pieton și vehicul în mișcare), dar și la efectuarea altor manevre (urcarea pe rampă, oprirea la culoarea roșie a semaforului și parcare, condus pe autostradă sau drum național, etc.). De remarcat că, pentru a crește impactul competiției, Bosch a dezvoltat un parteneriat cu cea mai mare organizație tehnică profesională pentru soluții inteligente de mobiltate: IEEE – ITSS (Intelligent Transportation Systems Society).

Înscrieri pentru ediția din 2022

Bosch a lansat deja înscrierile pentru ediția din anul viitor, când competiția se va extinde la nivel global. Înscrierile se fac în perioada 1 – 31 octombrie 2021, pe pagina dedicată competiției: www.boschfuturemobility.com.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut