Nici măcar primăriile nu-și asigură imobilele împotriva dezastrelor naturale

Peste jumătate (64%) dintre locuințele și imobilele aflate în proprietatea primăriilor nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale.

Organizația pentru protecția consumatorilor InfoCons a realizat un studiu privind percepția, implicarea și cheltuielile angajate de primăriile din toată țara (la niveul reședințelor de județ și orașe) pentru asigurarea protecției financiare a locuințelor, respectiv modalitatea în care autoritățile își protejează clădirile administrative sau cele parte a infrastructurii critice (școli, spitale, etc.).

Conform datelor colectate, aproape 64% dintre locuințele aflate în proprietatea statului, respectiv sediile primariilor de orașe și a instituțiilor aflate în subordinea acestora, nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale.

Printre motivele invocate de autoritățile locale pentru faptul că locuințele aflate în administrarea acestora nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale se află lipsa creditelor bugetare alocate în bugetul anual, constrângeri bugetare cauzate de pandemia SARS-COV2, situarea imobilelor în zone lipsite de riscurile naturale acoperite de polița obligatorie, insuficiența personalului sau lipsa unui compartiment de specialitate care să evalueze situația imobilelor sau numărul prea mare de atribuții în sarcina administrațiilor publice locale.

De asemenea, doar 45% dintre primăriile de orașe și reședințe de județ au prevăzut în bugetul de stat aferent anului 2022 sume privind asigurarea obligatorie a locuințelor aflate în proprietatea sau administrarea acestora.

La nivel național, 68% dintre primăriile de orașe și de reședințe de județ au proprietăți aflate în administrare direct sau prin societăți ale acestora, cu un grad de cuprindere în asigurare de 36%. Reamintim că Legea nr. 260/2008 privede asigurarea obligatorie a locuințelor doar împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut