Nevoia de repere spirituale: Prof. dr. doc. IOAN ZĂGREANU

Curgerea vremii fixează în planul amintirii tot mai multe nume şi biografii care s-au consumat rodnic în avantajul comunităţii. Orice încercare de dimensionare sau actualizare a determinante împliniri constituie, pe lîngă un gest de motivată recunoştinţă, şi o afirmare de model existenţial demn de urmat de cei care se află în faza incipientă a adeziunii la o condiţie profesională.

Un astfel de nume care merită invocat de-a pururi este Prof. dr. doc. Ioan Zăgreanu, trecut în eternitate acum două decenii, mult prea timpuriu pentru una dintre elitele medicinii româneşti, care a prelungit semnificativ viaţa unui număr impresionant de pacienţi. Ne putea fi şi astăzi alături, la 94 de ani, clinicianul, dascălul, promotorul de cultură şi elevaţie, care reprezenta pentru cei care l-au cunoscut şi descoperit în esenţa fabulosului său univers interior, o pilduitoare probă de rigoare, exigenţă, abnegaţie şi dăruire pentru semeni. Competenţa, notorietatea sa în domeniul cardiologiei şi medicinii interne trecea consecvent limitele sferei zonale, fiind abordat frecvent în plan naţional şi nu numai pentru înţelepciunea, eficienţa diagnosticului şi tratamentului indicat. Cărţile şi studiile sale de specialitate s-au instituit în esenţiale repere pentru cei dornici de aprofundare şi de aplicare de soluţii temeinice în procesul ameliorării suferinţei şi consolidării sănătăţii. Raţiunea primă a întregii sale existenţe a fost veghea asupra pacienţilor, consultîndu-i generos dincolo de restricţiile vreunui program rigid. Ce frumoasă compensaţie umană cînd te ştii vindecător de dureri şi traume sufleteşti!

L-am descoperit şi preţuit pînă la veneraţie în zeci de ipostaze săptămînale, lunare, pentru că după ce a contribuit esenţial la ctitorirea sediului uneia dintre cele mai prestigioase Clinici Medicale universitare în zona „Clujeana”, în 1980, a perfectat timp de un deceniu şi jumătate memorabile evenimente culturale cu semnificative expoziţii de artă contemporană, recitaluri de poezie şi muzică în incinta unei săli special destinate, care prefaţa propriul cabinet tămăduitor. Studenţi, pacienţi, vizitatori s-au familiarizat cu splendori de culoare, grafism, volumetrie, decorativitate, aparţinînd unor valori referenţiale ale artei din România, dialogînd emoţionant şi cu fascinanţi făptuitori de esenţe spiritualizate. Asemenea sărbătoreşti momente aveau să determine o atît de necesară înnobilare a fiinţei umane prin freamătul fortifiant al creativităţii autentice.

Memento mori, magistre!

Prof. univ. dr. Negoiţă LĂPTOIU