Nemulţumire – manipulare – haos civic

Ilie CĂLIAN

Dincolo de nişte “glume” – ale SRI, care ar dezvălui dezmăţul unei / unor instituţii ale statului -, este important de înţeles ce se întîmplă cu adevărat la nivelul populaţiei României. Ni se pare, de exemplu, că toată România este interesată de “Proiectul Roşia Montană”. Fals! O foarte mică minoritate extrem de zgomotoasă face un anume “tapaj” pe această temă, în cîteva oraşe importante. Trec peste faptul că marea majoritate a celor care discută – şi pro, şi contra – este complet sau esenţial dezinformată sau manipulată şi, înainte de a se pronunţa, ar fi bine să aibă minimum de bun simţ de a se întreba dacă, în lipsă de informaţii corecte, are dreptul moral să se pronunţe. Trec şi peste faptul că toate problemele “Proiectului Roşia Montană” ar fi trebuit discutate pe “paliere”: avantajele statului român, riscurile şi modul de anihilare a acestora, costurile ecologice şi posibilitatea tehnică de a fi contracarate prin diferite mijloace tehnice, prevederile juridice, felul în care pot fi protejate monumentele arhitecturale şi celelalte valori de patrimoniu, costurile care ar trebui suportate de la bugetul României (aproape nimeni nu ştie că, ani de zile, mult hulita corporaţie a dat de lucru, în valoare de milioane de dolari, arheologilor români şi francezi care au scos la lumină galeriile romane).

În realitate, nu aceasta este problema. E adevărat, pentru oameni cu o cultură economică redusă, cuvîntul “aur” provoacă un anume amoc. Acestora este inutil să le spui că aurul este o marfă – asemenea altor mărfuri -, deci, are costuri de producţie şi beneficii la vînzare. Şi că nimeni nu se angajează la producţia unei mărfi dacă nu are garanţia că îşi va recupera cheltuielile de investiţii şi exploatare curentă şi, în plus, va cîştiga ceva. Cît? Aici este problema: un investitor va alege între o afacere în care poate cîştiga 5% sau 10%, să zicem. Dacă nu-i convine procentajul cîştigului efectiv, va alege o altă investiţie. Ştiu că imensa majoritate a românilor nu înţelege aceste noţiuni: investiţii, amortisment, costurile de exploatare, impozite pe salarii, pe asigurările sociale, asigurările de sănătate, asigurările de şomaj, impozitele pe dividende ş.a, pe care le suportă orice firmă. Imensa majoritate a românilor nu ştiu să ia în calcul decît venitul pe care îl iau în mînă şi nu se gîndesc nici o clipă la banii pe care îi plăteşte firma pentru un loc de muncă. Presupun că nici ce am scris eu nu va fi înţeles de majoritatea cititorilor – întrucît veci-viaţa lor n-au avut de a face cu aceste noţiuni, care nu li s-au pus pe vremea socialismului multilateral dezvoltat – nu pentru că n-ar fi existat, ci pentru că erau ascunse într-un sistem centralizat.

Însă, în realitate, problema este alta. De mai bine de 20 de ani încoace, n-am auzit/ văzut manifestări de stradă în care să se fi vehiculate calcule şi cifre valabile într-o analiză de costuri, de avantaje, de buget. Buget – iată un cuvînt pe care enorma majoritate a românilor nu-l pricep. În principiu, toţi cetăţenii ţării cer bani de la buget, dar nu se întreabă de unde vin banii la buget. Iar dacă află că banii vin de la firmele private şi salariaţii din “privat”, nu-şi pun problema de ce ar fi nevoiţi aceştia să suporte toată povara bugetului, pentru 20 de milioane de cetăţeni, din moment ce aceia care contribuie efectiv la buget sînt doar, 3,1 milioane de “privaţi”. Altfel spus, şi foarte brutal spus, 16,5 milioane de români trăiesc pe spinarea a 3,5 milioane de români.

Întrebarea mea simplă este: cîţi dintre cei care fac haos civil în România contribuie la bugetul ţării? Nu vreau să spun, prin asta, că atitudinea civică ar trebui să devină ceva asemenea votului cenzitar din secolul XIX. Dar un pic de bun simţ tot ar fi necesar. Din ce am constatat, marea majoritate a “protestatarilor” nu face parte din marii susţinători ai bugetului României. Aş zice că, pînă să aibă “la activ” o sumă serioasă virată la bugetul statului, ar fi bine să fie niţel mai temperaţi.

Pentru că, altfel, oricare “protestatar”, care contribuie mai degrabă la haos social decît la dezbatere civică, ar putea fi întrebat – absolut justificat! – de către alţi cetăţeni – care este contribuţia sa, în primul rînd financiară, la bunul mers al statului pe care îl tot porcăieşte.