Nasul lui Pinocchio

Creatură de lemn şi cu limbaj de lemn, Pinocchio s-a tras la xerox, s-a clonat, s-a diseminat. Asta nu-i nici nou, nici interesant, nici măcar surpriză, căci fenomenul Pinocchio este, de fapt, un proces – se vor îmbăţoşa unii şi nu poţi să-i contrazici cu argumente.

Ei da, toată lumea minte! – asta să fie realitatea?

Nu-i.

Mama n-a minţit.

Grete, căţeluşa mea nu minte, dar e drept că se gudură, dar oamenii se gudură şi mai şi, cînd au vreun interes, şi orice cîine ar putea fi invidios.

Lucas, băieţelul bucălat de patru ani, brici de deştept şi tulburător de frumos, ca un amoraş rubensian, nu minte, dar e drept că are, deja, mici strategii nevinovate, dar imbatabile, tocmai fiindcă este inteligent, pentru atingerea scopului: jucăria, ciocolata, cartea cu poze. Dar oamenii mari au strategii vinovate mari, foarte mari, enorme, urîte, chiar maligne şi nu pentru jucării, ciocolată sau cărţi.

Tanti Viorica Lascu, profesoara de 92 de ani, mentora atîtor generaţii de studenţi, optimistă, altruistă, cu inima atît de tînără şi larg deschisă, cu gîndul rotund şi creierul proaspăt nu minte, dar, e drept, că e fiica marelui Alexandru Borza, savantul întemeietor al vestitei Grădini Botanice din Cluj, prezent la Alba Iulia, la Marea Unire. Este nepoata lui Ioan Negruţiu, cu rol activ la 1848, cu toţii, cu toată fiinţa lor vibrînd de un profund patriotism. Ca Vasile Goldiş, sau Cardinalul Iuliu Hossu şi alţi strămoşi ai noştri demni de iubire profundă şi pe care nu avem voie să-i uităm.

Şi cine, oare, nu mai minte?

Mă uit în jur, la TV, în ziare, atent, curios, plină de bunăvoinţă şi dorinţă de a mă „agăţa” de ceva, ceva concret, pur, adevăr 100%, fără pic de minciună, fără dedublare, fără fals, fără epatare, fără teatru. Vreau să găsesc, vreau să aflu, vreau din tot sufletul să-mi liniştesc teama, dar… Pinocchio e-n dreapta, Pinocchio e-n stînga, Pinocchio e sus, Pinocchio e jos, Pinocchio e înapoi… Pinocchio e înainte? Asta chiar n-o mai cred!

Sigur, Nasul lui Pinocchio e lung, e vizibil, or Pinocchio cel modern are, de multe ori, nasul pe dinăuntru, nu se vede, nu se aude, nu se simte, cel puţin nu imediat, asta e clar şi cu atît mai periculos.

Sigur, Nasul lui Pinocchio e nu numai lung, ci şi molipsitor, şi asta ne scapă, sau uităm, sau nu ne pasă de ce exemplu dăm genera?iilor tinere, fără pic de responsabilitate.

Sigur, Nasul lui Pinocchio e nu numai lung şi molipsitor, dar e şi foarte tentant, căci, la prima vedere, este o strategie perfectă de reuşită în lumea de azi.

Lumea de azi e murdară, aşa că trebuie să mă comport asemenea ei! – zic unii, scuzîndu-şi machiavellismele, mai perfide şi mai oribile decît ale lui Machiavelli însuşi, Fouché, Mazarin, Yagoda şi alte eminenţe cenuşii şmechere şi ticăloase, toate la un loc.

Lumea vrea să fie înşelată, fie deci înşelată! – zic alţii, preluînd sloganul de la Sebastian Frank, alias Francus, care a făcut şi face atîta vogă. Dar, oare, cine vrea să fie înşelat? Dacă nu, de ce să se lase înşelată? Şi cine vrea să înşele? Oamenii răi, sufletele mici, ticăloşii, abjecţii şi bestiile! – îţi răspunde corul păţiţilor, cărora şmecheria şi minciuna lunecoase le-au trecut, tăvălug greu, peste un sentiment, o speranţă, un vis, un ideal, un crez, un proiect, o idee, o încredere investită.

Lumea sînt eu şi tu, ştim asta? Nu ştim. Şi minţim.

Lumea sînt ei. Ştim asta. Şi ne mint. Şi îi credem. Şi îi credem?

Lumea l-a uitat pe Kant sau poate nici nu l-a cunoscut vreodată: „Minciuna este înjosirea spiritului şi nimicirea demnităţii umane”. Îi mai pasă, azi, cuiva de spirit şi de demnitate umană? Îi mai pasă cuiva de ceva în afară de Ban?

Cît poţi minţi fără să te apese conştiinţa? Cîţi ştiu concluziile de ultimă oră ale Neurologiei, Psihociberneticii şi Geneticii – conştiinţei i s-a dat un creier, nu invers, şi acolo, în conştiinţă fiecare avem, vrem – nu  vrem, un cod moral, căci aşa e alcătuirea. El este legat de fiziologia somei, a trupului, căci totul e legat cu totul. Deci, încălcînd codul moral se disturbă funcţionarea întregului sistem de sisteme, care este corpul nostru. Ne mai mirăm că există atîta boală? Atîta suferinţă? Atîta alienare? Şi atîta nefericire? Nu ne mirăm.

Cum se poate minţi? Păi, nu vedeţi? Cu tupeu, cu neruşinare, cu îngîmfare, cu aplomb, dar e drept, că se poate minţi şi cu inteligenţă, candoare, drăgălăşenie şi convingere, ceea ce nu e cazul mai nou, deşi strategia milenară s-a perfecţionat, ceva de necrezut.

Şi, Nasul lui Pinocchio creşte, creşte într-una, şi… vom ajunge unde?

… E bine ca în preajma Sfintelor Sărbători, în arome de brad, artificii, cozonac, vin fiert şi bucate alese să ne gîndim şi la ce înseamnă, de fapt, Crăciunul.

Stela-Maria IVANEŞ