Năstase ne-a stricat “brandul de ţară”

Ilie CĂLIAN

Aflu cu stupoare că medicul Brădişteanu – cel care s-a ocupat de Adrian Năstase imediat după ce a fost adus la spital – a fost acuzat de DNA cum că ar fi înfăptuit “favorizarea infractorului”. Nu mi-e clar dacă Năstase era infractor în acel moment, întrucît fusese deja condamnat. Dar e neclar dacă era deja deţinut sau nu. Oricum nu mai avea statutul juridic de infractor. Deci, este limpede că înfuriatul comando Macovei – Morar – Kövesi încearcă să profite de situaţie pentru a se răfui nu doar cu Năstase, ci cu toţi cei care ar putea să-l salveze – nu de la puşcărie, ci de la moarte.

Pentru că moartea lui Adrian Năstase ar conveni multora dintre duşmanii săi – şi are destui, începînd cu Traian Băsescu. Le-ar conveni, pentru că în marea masă a electoratului – care nu uită că Năstase a fost prim-ministru şi preşedinte al PSD – încercarea acestuia de a se sinucide este percepută ca o recunoaştere implicită a tuturor acuzelor care i s-au adus şi ca teamă de suferinţa unor lungi ani de temniţă. Ideea că cineva nu poate suporta din motive de onoare condamnarea pe care o consideră nedreaptă – asta e greu de conceput de către o populaţie pentru care noţiunea de onoare e o “chestie” exotică, ceva ce nu merită nici doi bani. Ce-i aia onoare la nişte oameni pe care-i vedem că nu dau îndărăt de la mari şi mici furturi şi furtişaguri; de la înşelăciune, şantaj, răzbunări sălbatice, contrabandă, crime, mică şi mare evaziune fiscală, ciubucăreală şi şperţ, incest, pomană electorală; de la mîrlănia groasă, pruncucidere şi comportare animalică la sărbători religioase unde “se dă” ceva (două sarmale ori o sticlă de apă sfinţită)?!

Sinuciderea din motive de onoare – indiferent despre ce ar fi vorba – nu are loc în cultura tradiţională şi mentalitatea generală a românilor. Mai mult, sinuciderea e păcat mare, din punct de vedere creştinesc. Mai bine să suporţi orice umilinţă decît să faci un aşa păcat. Nu că românii s-ar feri de păcate: fac un păcat, după aceea trei cruci, eventual o spovedanie şi un canon – şi o iau de la capăt cu păcatele. Pur şi simplu, e mai comod să laşi dracului onoarea şi să-ţi vezi de mişmaşuri. Ce mai, încercarea de sinucidere “de onoare” a lui Adrian Năstase ne-a stricat “brandul de ţară” – nu neapărat cel pe care ni l-au creat unii concetăţeni în străinătate, ci acela, mult mai bine cunoscut chiar de noi, acasă, sintetizat frumos în idealul general “să fii jmecher”. Or, “jmecheria” n-are nimic de a face cu onoarea. Acum, presa occidentală compară încercarea de sinucidere a lui Adrian Năstase cu cazuri similare din “lumea bună”. Asta ne mai lipsea – să încerce occidentalii, de acum înainte, ca, la fiecare ticăloşie a vreunuia dintre români, să ne bată obrazul şi să ne evoce un exemplu românesc de demnitate şi onoare!

N-am spus prin asta că Adrian Năstase ar fi un om curat ca lacrima şi binemirositor ca şi crinul. Nu sugerez că acesta ar fi un model de puritate. Nici că în dosarele sale nu ar fi nimic îndoielnic. În fapt, lui Adrian Năstase i se pot reproşa multe – ca politician care a condus România în perioada cînd a trebuit să facă multe concesii la negocierile pentru intrarea ţării în Uniunea Europeană. Desigur, nu este nici primul, nici ultimul politician român care a trebuit să se încline în faţa presiunilor străine. Sau, dacă nu s-ar fi înclinat el, ar fi făcut-o altul. Ori, dacă n-ar fi făcut-o nimeni, cine ştie dacă am mai exista ca stat aşa cum sîntem azi. Dar asta este o altă chestiune. Adică o altă chestiune de onoare. La negocierile de pace de după primul război mondial, Brătianu, s-a retras – din motive de onoare! -, lăsînd altuia locul pentru negocieri dureroase. Numai că atunci nimeni nu i-ar fi pus la îndoială bunele intenţii patriotice; în schimb, s-a întîmplat în cazul lui Năstase. Însă, acum, Năstase nu avea de suportat o umilire în folosul interesului de stat. Pur şi simplu, procesele intentate lui Năstase au avut în primul rînd caracterul de răzbunare politică şi abia în al doilea, sau cine ştie în al cîtelea, rînd caracterul de act justiţiar. De altfel, de ce ar trebui să luăm în considerare sinuciderea de onoare într-o ţară în care nici măcar demisia de onoare nu este înţeleasă şi practicată?! Repet: Adrian Năstase ne-a stricat “brandul de ţară”.