NASA anunţă descoperirea unui posibil supervulcan pe Marte

Olympus Mons, cel mai înalt vulcan şi munte din sistemul nostru solar – 22 de kilometri înălţime, la o suprafaţă de aproape 300.000 de kilometri pătraţi – ar putea avea un frate mai mare şi mai bătrîn, potrivit unei echipe de cercetători de la NASA şi de la Institutul de Ştiinţe Planetare din Tucson, Arizona.

Acest posibil supervulcan, demult stins, este un vast bazin circular, Eden Patera, la suprafaţa lui Marte, ce a fost catalogat anterior drept un crater de impact. Supervulcanii sînt vulcani capabili să arunce în aer un volum de ejecta — materiale piroclastice, lavă, gaze, roci — mai mare de 1.000 de kilometri cubi, adică un volum de peste 200 de ori mai mare decît cel al erupţiei Muntelui Pinatubo din Filipine din 1991. Cercetătorii sînt de părere că acest bazin reprezintă ce a mai rămas în urma erupţiei unui supervulcan. Ipoteza lor se bazează pe imaginile şi datele topografice adunate de misiunile NASA Mars Odyssey, Mars Global Surveyor şi Mars Reconnaissance Orbiter, precum şi de la misiunea europeană Mars Express.

Astfel, vulcanismul şi nu un impact cu un asteroid de dimensiuni mari ar fi format bazinul Eden Patera de pe Marte, care este, de fapt, o căldare vulcanică, teorie expusă în revista Nature, de Joseph Michalski, cercetător din cadrul Muzeului de Istorie Naturală de la Londra, şi Jacob Bleacher de la Centrul Goddard pentru zboruri spaţiale din Greenbelt, aparţinînd NASA.

Cum căldarea vulcanică este tot o depresiune în scoarţă, ea poate fi uşor confundată cu un crater de impact. “Pe Marte vulcanii tineri au o imagine distinctă şi putem să-i identificăm cu uşurinţă”, susţine Michalski. “Întrebarea la care nu avem încă un răspuns sigur este cum arată vulcanii vechi de pe Marte şi poate că arată precum bazinul Eden Patera”, a mai adăugat el.

Oamenii de ştiinţă sugerează că o masă imensă de lavă, încărcată de gaze dizolvate — similară băuturilor carbogazoase — a ieşit la suprafaţă rapid într-o zonă în care crusta era mai subţire. La fel ca o cutie de suc carbogazos care este agitată, acest supervulcan şi-a aruncat ejecta la distanţe şi înălţimi impresionante odată ce “capacul” a fost înlăturat.

“Acest tip de erupţie puternic explozivă poate schimba complet datele jocului, scoţînd la suprafaţă de multe ori mai multe gaze şi alte materiale vulcanice decît ar putea ejecta vulcanii tineri de pe Marte. În timpul unor erupţii similare, pe Pămînt, materialele ejectate s-au împrăştiat atît de departe şi au rămas atît de mult suspendate în atmosferă, încît au modificat temperatura globală timp de ani de zile”, a comentat şi Bleacher.

După ce materialul vulcanic este ejectat în erupţie, craterul rămas se poate prăbuşi în el, atrăgînd după sine şi o scufundare a solului din jur. Astfel de erupţii s-au petrecut în trecutul îndepărtat în zone precum Parcul Naţional Yellowstone (SUA), Lacul Toba (Indonezia) sau Lacul Taupo (Noua Zeelandă).

Pînă acum nu au fost identificaţi alţi vulcani în regiunea Arabia Terra de pe Marte, locul unde se află Eden Patera. Această zonă puternic erodată este cunoscută mai degrabă pentru craterele sale de impact. Însă, pe măsură ce Michalski examina cu mai mare atenţie bazinul Eden Patera, el a observat că acest bazin nu avea marginea mai ridicată, tipică unui crater de impact. De asemenea, el nu a putut identifica nici pătura de roci topite aruncate din crater în urma impactului. Absenţa unor astfel de trăsături definitorii pentru un impact l-a făcut pe Michalski să suspecteze că este vorba de vulcanism.

El l-a contact pe Bleacher, un specialist în vulcani, care a identificat la rîndul său o serie de trăsături ale bazinului Eden Patera care susţin ipoteza existenţei unui supervulcan. Printre aceste trăsături se numără o serie de terase din rocă care arată ca nişte “căzi de baie” ce au rămas după scurgerea lentă a unui lac de lavă. În plus, exteriorul bazinului este presărat cu genul de falii şi depresiuni care se formează atunci cînd pămîntul se surpă din cauza activităţiilor din adîncime.

Existenţa acestor caracteristici vulcanice, dar şi a altora în acelaşi loc, i-a convins pe oamenii de ştiinţă că Eden Patera ar trebui reclasificat. De asemenea, este posibil ca erupţiile majore produse aici să fie responsabile pentru depozitele de rocă vulcanică descoperite în alte părţi ale planetei Marte, unde nu sînt vulcani prin preajmă.

“Dacă supervulcani ca acesta erau activi la un moment dat, au avut un impact major asupra evoluţiei planetei Marte”, a concluzionat Jacob Bleacher.