Muzică şi poezie: Ion Mureşan, invitat la Cursul de Estetica Jazzului

Afiş: Alina Conțiș

Ultimul Curs de Estetica Jazzului din semestrul I al acestui an universitar va avea loc joi, 23 ianuarie, de la ora 19, la Academia Națională de Muzică G. Dima (str. I.C. Brătianu nr. 25), în sala 11 (parter stânga), invitat fiind poetul Ion Mureşan.

După cum spune profesorul şi jazzologul Virgil Mihaiu, cel care susţine de aproape un sfert de secol aceste întâlniri, principala temă a reuniunii o reprezintă decelarea unor aspecte ale simbiozei dintre poesie și jazz, specifice culturii braziliene. Întrunirea va fi asezonată de recitalul poetului Ion Mureşan, care, pe lângă rostirea propriilor creații, își va exprima opiniile despre interferențele dintre poezie și muzică (preponderent în ipostaza jazzistică a acesteia), dar și despre experiențele sale pe tărâmul jazz-poetry. Ca de obicei, serata poartă girul Centrului Cultural Brazilian Casa do Brasil, instituţie care funcționează sub auspiciile Universității „Babeș-Bolyai”.

Cursul este deschis tuturor studenților (indiferent de facultatea pe care o urmează), precum și celor pasionați de artă, indiferent de vârstă sau statut social.

V. Dădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.