Muzică Opera Maghiară Cluj-Napoca

 

Rigoletto” sub bagheta maestrului Giuseppe Carannante

joi, 9 februarie, ora 18.30

Distribuţia : Pataki Adorjan (‘Ducele de Mantua’), Fulop Marton (‘Rigoletto’), Yolanda Covacinschi (‘Gilda’), Szilagyi Janos (‘Sparafucile’), Molnar Maria (‘Maddalena’), Sandor Arpad (‘Contele Monterone’), Kovacs Ferenc (‘Marullo’), Pleşa Robert (‘Borsa’), Sziklavari Szilard (‘Contele Ceprano’), Balazs Borbala (‘Contesa de Ceprano’), Manyoki Maria (‘Giovanna’); scenografia şi costumele – Judit Dobre Kathay; maestru de cor – Kulcsar Szabolcs; coregrafia – Mihail Mîndruţiu; asistent regie – Szabo Emese; regia Selmeczi Gyorgy

Dirijorul Giuseppe Carannante a studiat clarinetul la Conservatorul de muzică ‘San Pietro a Majella’ din Napoli, fiind student al profesorilor S. Natale şi G. Iuliani, studii completate şi finalizate cu ‘Diploma di Merito’ la Accademia Chigiana din Siena, cu profesorul Giuseppe Garbarino. Studiază dirijatul muzicii de cameră cu profesorii Marian Mika, Csaba Peter, Christian Ivaldi şi Piernarciso Masi. Obţine diploma ‘Direzione d’Orchestra per l’avviamento al teatro lirico’ la Accademia Musicale Pescarese, student al profesorului Umberto Cattini.

Este fondatorul şi preşedintele Asociaţiei Symphonia Mundi, de colaborare artistică internaţională. Giuseppe Carannante a dirijat orchstrele simfonice din Bacău, Arad, Craiova, Botoşani, apoi Orchestra de cameră din Zurich, Camerata Romanica, Orchestra Naţională de cameră a Radioteleviziunii Republicii Moldova, Serenada Ensemble, Prealudium Ensemble. Nu în ultimul rînd, Giuseppe Carannante a studiat compoziţia, orchestraţia pentru fanfară, dirijatul coral, studii care ne îndreptăţesc să afirmăm că ne aflăm în faţa unui artist complex, de unde şi speranţa ca joi seara să ne bucurăm de un adevărat regal verdian.

Demostene ŞOFRON

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.