Muzica de cameră – esenţială în pregătirea studenţilor la Academia Sighişoara

academia sighisoaraACADEMIA SIGHIŞOARA – în plină desfăşurare! De la bun început, rolul Academiei Sighişoara a fost de a facilita întîlnirea dintre studenţi şi maeştri. Studiul în cadrul Academiei înseamnă atît pregătire individuală a studenţilor pentru progresul personal, cît şi antrenarea lor în activităţi de comunicare cu ceilalţi muzicieni, de ascultare reciprocă şi de interpretare în formaţii reunite. Dar, această îmbinare de voci se poate realiza doar prin intermediul muzicii de cameră. De ce este ea importantă am aflat de la Vladimir Lakatos, cel care încă din 2003 ţine în fiecare vară la Sighişoara master class-ul de muzică de cameră.

IMG_4549„Importanţa este incomensurabilă, aproape nu se poate spune cît este de important pentru că, în cadrul acestei activităţi, elevii sau studenţii învaţă tot ceea ce ţine de această meserie, adică a asculta celelalte voci, a te adapta celorlalte voci, a simţi caracterul în care cîntă partenerul şi a te alătura lui. Apoi, se învaţă gîndirea contrapunctică, ceea ce înseamnă că auzi vocea celuilalt şi ştii unde să te încadrezi cu vocea ta, se învaţă funcţiile armonice, încadrarea în acord, care este funcţia lui în acord, e el dominanta, e septima, e cvinta şi asta este foarte important în echilibrul acordului şi în culoarea lui de sunet. Se învaţă, de asemenea, formele muzicale în mod practic, prin cîntat, deci aproape toată ştiinţa muzicală şi toată practica muzicală se învaţă în mod normal şi progresiv prin intermediul muzicii de cameră. Cîntatul solistic se concetrează pe o voce singură care are ceva de spus în melodica ei, însă este doar un element în această complexitate a muzicii şi devii singur dacă studiezi şi cînţi numai singur. Te însigurezi faţă de întreg ansamblul muzical. Eu cred că muzica de cameră este esenţială în cadrul unui curs muzical. Sigur, instrumentul este important, să progresezi, să depăşeşti anumite probleme tehnice, totul este important, însă, pînă la urmă, tot ceea ce înveţi în toate domeniile se concentrează în muzica de cameră şi acolo se asamblează totul şi se învaţă existenţa unui muzician în complexitatea muzicii.” (Vladimir Lakatos)

Sub denumirea „The Chamber Music Project”, unul dintre cei mai valoroşi muzicieni elveţieni, pianistul Benjamin Engeli, a urcat pe scenă în seara zilei de 6 august alături de studenţii Academiei pentru a încînta publicul cu lucrări compuse de Aram Haciaturian, Max Bruch, Ludwig van Beethoven şi Felix Mendelssohn-Bartholdy.

„Anul trecut am rămas profund impresionat de nivelul de pregătire a studenţilor de la Academia Sighişoara. Am considerat că ar fi extraordinar să-i implic pe cei mai talentaţi dintre ei într-un concert de muzică de cameră pentru ca publicul să se poată bucura de interpretarea lor nu doar în concertul de la finalul Academiei. Mi s-a părut extraordinar cît erau aceşti studenţi de „flămînzi” şi dornici să înveţe şi m-am gîndit că mi-ar face o deosebită plăcere nu doar să lucrez cu ei ca şi profesor, ci şi să fiu pe scenă alături de ei.” (Benjamin Engeli)

De asemenea, studenţii au posibilitatea de a studia la Academia Sighişoara alături de membrii unuia dintre cele mai recunoscute cvartete româneşti, Arcadia din Cluj-Napoca, avînd în palmares cîştigarea unor concursuri internaţionale de renume, precum „Osaka Chamber music competition 2014”, „Wigmore Hall London International String Quartet Competition” în 2012, „Almere International Chamber Music Competition” în 2011 şi „Chamber Music Competition Hamburg” în 2009.

M. BOCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.