Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Patria română, pământul unde ne-or trăi nepoţii

vineri 16 noiembrie, 17. 00 * sala ‘Reduta’

Sunteţi invitaţi astăzi la un regal al poeziei, al unirii în cuget şi – n simţiri. Unul care marchează la înalt nivel, Centenarul Marii Uniri şi am să vă supun atenţiei câteva rânduri scrise de acad. Ioan – Aurel Pop: “Dacă istoria a fost cândva ‘învăţătoarea vieţii’ şi acum nu mai este, atunci societatea noastră este bolnavă. Dacă istoria nu a fost niciodată ‘învăţătoarea vieţii’, atunci ne îmbătăm cu iluzii şi facem ‘vorbe de clacă’. Oricum, tendinţa de abandonare a studiului trecutului arată o profundă criză a conştiinţei umanităţii, care umanitate a trecut – se pare – de mult de faza sa de zenit. Ce ne rămâne de făcut, nou, istoricilor? Să-i convingem pe contemporanii noştri că viaţa vine din trecut şi merge încă spre viitor şi că trecutul nu este niciodată mort, ci este viaţă trăită”.

Recitalul Patria română este susţinut de scriitorii Horia Bădescu, Mariana Bojan, Oana Boc, Gabriel Bota, Dumitru Cerna, Doina Cetea, Minerva Chira, Eugen Cojocaru, Ion Cristofor, Ştefan Damian, Mircea Goga, Rodica Marian, Menuţ Maximilian, Victor Constantin Măruţoiu, Alice Valeria Micu, Andrei Moldovan, Ion Mureşan, Olimpiu Nuşfelean, Maria Pal, Gheorghe Pârja, Adrian Popescu, Horea Porumb, Ilie Rad, Virgil Raţiu, Persida Rugu, Ion Taloş, Viorel Tăuţan, Livia Titieni, Ionuţ Ţene şi Mircea Vaida Voevod.

Cu acest prilej, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj propune un moment folcloric cu Marc Anghel (fluier, caval), Constantin Istici (nai) şi Mariana Morcan (voce).

Moderatori sunt Irina Petraş şo Tudor Sălăgean.

Vă propun în finalul celor mai sus scrise, una din poeziiile de suflet ale lui George Coşuc, “Patria română”

Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane, -n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii. –
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!

Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu-acelaşi nume,
Numai noi români pe lume

Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfânta să ne fie!

Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.

Poezia a fost publicată de Coşbuc în revista ‘Albina’ în anul 1908.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.