Mustaţa lu’ Iancu

RADU VIDA

Titlul acestui editorial dovedeşte că, în prima clipă, am intenţionat să recurg la arsenalul pamfletului. Imediat, însă, mi-am dat seama că este o treabă prea serioasă pentru a o trata la mişto. Serioasă pentru că este vorba despre Avocatul poporului: Gheorghe Iancu. Prof. Univ. Dr. Stîlp, vas’zică.

Instituţia în sine a fost creată  (după model occidental) şi are menirea de a apăra drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.  Cel puţin aşa spune articolul 58, al. 1 din Constituţie. Există însă o mare neconcordanţă între acest drept fundamental, stipulat de Legea supremă, şi ţîpuritura însoţită de această instituţie: Vox populi, vox dei. Acest adagio al dreptului public spune că suveranitatea aparţine poporului şi că ea este singura putere legitimă Adică: omnis potestat a Deo per populum (orice putere vine de la Dumnezeu prin intermediul poporului).
Domnul prof. univ. dr. Gheorghe Iancu confundă însă (voit, vă asigur!) suveranitatea poporului şi conceptul revoluţionar al lui Toma d’Aquino. Şi înaintea acestui… sfînt a fost rostită propoziţia, e drept, puţin ciuntită. Şi suna aşa: omnis potestas a Deo. Adică: toată puterea vine de la Dumnezeu.

De la Apostolul Pavel, chiar şi creştinismul a evoluat. Şi prea puternicul Avocat al poporului nu mai este (nici n-a fost, e drept!) reprezentantul puterii divine. Şi e chemat să apere libertăţile poporului, în cadrul instituit de legea oamenilor. Repet: de L e- g e ! D-l Avocat a ales  un moment cît se poate de prost pentru a demonstra lumii că şi după eşecul PDL, care l-a propulsat în funcţie, lucrează. Şi ce s-a gîndit domnia sa? Dacă tot circula fără rovignetă în afara localităţilor, şi dacă tot a fost prins şi amendat, după obiceiul vechii şi noii nomenclaturi, a făcut scandal.

Nu cred că n-a avut un leu în buzunaru-i de ministru pentru a plăti amenda. Şi a muşamaliza, astfel, păţania. Dar fudulu’, tot… A căutat şi a găsit tot felul de chichiţe: că-i dublă sancţionare, că nu se respectă principiul proporţionalităţii între abatere şi sancţiune, că… Un singur lucru n-a spus prof. univ. dr.: că legea trebuie respectată! Că rovigneta a fost instituită pentru a se aduna bani în vederea reabilitării drumurilor. Pe care, întîmplător sau nu, le uzează şi degradează pînă şi maşina Avocatului poporului. (Mustaţa-i pe oală s-a zbîrlit însă cînd  a realizat că el, marele om, a fost amendat. Iar faptul în sine l-a scos din minţi).

Poate că din cele peste 10.000 de sesizări, la care se adaugă autosesizările, controalele şi anchetele instituţiei s-or fi rezolvat cîteva, într-un fel sau altul. După cum este posibil ca omul despre care vorbim să fie un profesionist desăvîrşit. Şi un om de bună credinţă. Dornic să apere cauza celor mulţi. Şi, în cazul nostru (sau, mai degrabă, al domniei sale), să fie numai avocat. Diavolul însă doarme în roba celor care, unilateral, nu văd adevărul. Şi vor, cu tot dinadinsul, să cîştige clientul. Poporul, dacă ne luăm după denumirea instituţiei. Şi chiar domnia sa, dacă nu uităm că amenda i-a fost personalizată. E ca şi cum un avocat ar avea voie să omoare, să spunem, numi pentru că Statul, în mărinimia lui, îi asigură, din oficiu, un avocat. Care, la rîndul lui, trebuie-musai să-l scoată basma curată.

Departe de mine gîndul de a comenta măcar contestarea Legii rovignetei la Curtea Constituţională. Poate că, într-adevăr, prevederile actului normativ care reglementează cuantumul amenzii pentru lipsa rovignetei este… aşa şi pe dincolo. În toată povestea asta, însă, nu se potriveşte… mînia proletară.
Folosită (şi) în interes personal.