Municipiul Gherla are şi un city manager

Noul an aduce şi noutăţi administrative în municipiul Gherla. Pe baza unei propuneri  datate încă din august 2014, pentru înfiinţarea unui post  de administrator public (city manager) în cadrul Primariei Gherla, funcţia a fost creată şi are deja un ocupant în persoana fostului consilier local, Vlad Bărbos.

Este vorba de un gherlean cu o bună capacitate organizatorică, domnia sa făcând şi până în prezent foarte mult pentru dezvoltarea economică şi socială a oraşului, fiind multă vreme diriguitorul sportului local.

Primăria Municipului Gherla a organizat recent un  concurs pentru ocuparea postului de administrator public, la care s-a înscris un singur candidat, Vlad Bărbos. Proba scrisă şi interviul au avut loc în 22 decembrie 2016, iar în 28 decembrie, candidatul a fost declarat admis.

Vlad Bărbos (41 de ani) a fost consilier local timp de trei mandate, din partea PNL şi PDL, ocupând ultima dată funcţia de director economic la societatea comercială “Mariflor” din Gherla. El ocupă noul post de la începutul anului 2017.

Noul city manager al municipiului Gherla are deja câteva proiecte pe care şi le doreşte să le transpună în practică în perioada următoare.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.