Municipiul Gherla a devenit pustiu

Dacă în alţi ani pe vremea asta pe străzile şi pieţele municipiului Gherla a fost mare forfotă, populaţia făcând obişnuitele cumpărături din preajma sărbătorilor, acum peste tot e linişte.

Carantina prelungită a influenţat viaţa cotidiană a locuitorilor urbei. Norocul gherlenilor este că rata de incidenţă a cazurilor de Covid-19 a înregistrat o scădere în localitatea lor, iar valoarea în zilele libere a fost sub 7 , un semn bun în privinţa viitorului. Oricum, municipiul Gherla se află sub ratele de incidenţă de la Cluj-Napoca sau Dej.

Adevărul este că în oraşul Gherla în ultima perioadă s-au luat măsuri drastice, mai ales în privinţa circulaţiei pietonale , cetăţenii care nu au avut întocmite declaraţii pe propria răspundere fiind amendaţi. De asemenea, la toate intrările şi ieşirile din localitate au fost organizate filtre de control, tranzitarea maşinilor pe ruta Cluj-Dej fiind făcută pe drumul de centură Băile Băiţa – Buneşti.

Triajul epidemiologic de la poarta Spitalului Municipal a fost mult uşurat prin amenajarea unui nou container pentru testarea bolnavilor. La Gherla au fost anulate toate manifestările cultural-artistice planificate în cinstea Zilei Naţionale, doar în vitrina Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Piaţa Libertăţii au fost expuse documente şi fotografii care reflectă importanţa evenimentului istoric de la 1 Decembrie 1918. Să nu uităm că de la Gherla a pornit delegaţia condusă de Episcopul Iuliu Hossu la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

La Gherla carantina instituită la 5 noiembrie este valabilă până la data de 3 decembrie 2020 ora 05. Până atunci şi slujbele duminicale din bisericile oraşului au fost săvârşite online.

În comuna vecină Mintiu Gherlii, unde s-au ridicat măsurile de de carantinare în urmă cu câteva zile, rata de incidenţă a fost 5,42. Asta nu înseamnă însă că populaţia celor șase sate componente nu acordă în continuare atenţia cuvenită respectării restricţiilor stabilite de autoritatea locală.

Chiar dacă au fost zile libere, primarul comunei, Dumitru Oltean a fost preocupat de finalizarea modernizării drumului de 5 kilometri spre satul Pădureni (Ţop), ultima investiţie mai importantă planificată pe acest an.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut