Municipalitatea va aloca lunar peste 1,2 milioane de lei pentru bursele elevilor clujeni

Municipalitatea clujeană intenţionează să acorde, în acest an, aproape 15.000 de burse şcolare. Astfel, consilierii locali vor analiza în şedinţa de luni, 9 martie, proiectul iniţiat de primarul Emil Boc, privind acordarea a 14.868 de burse pentru elevii din învăţămîntul preuniversitar de stat de pe raza municipiului Cluj-Napoca, aferente semestrului II al anului şcolar 2014-2015, cu peste 700 mai multe decît în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Proiectul prevede acordarea lunară a 11.633 burse de merit – a cîte 90 de lei fiecare şi 167 burse de Bani-4performanţă – de cîte 120 de lei. De asemenea, 835 de elevi vor primi, în fiecare lună a semestrului II, bursă de studiu – în valoare de 70 de lei fiecare şi alţi 2.233 de elevi vor beneficia de burse lunare de ajutor social – fiecare de 60 lei.

„Bursele se acordă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţămînt preuniversitar de stat, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie, potrivit prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/20 11 cu modificările şi completările ulterioare. Bursele se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul susţinerii evaluărilor naţionale, iar bursele de ajutor social se acordă şi pe perioada vacanţelor în anumite condiţii”, se arată în proiectul manţionat, cu precizarea că beneficiarii acestora au fost stabiliţi în baza comunicărilor transmise de către unităţile de învăţămînt preuniversitar de stat din municipiu.

Amintim, cuantumul lunar al unei burse pentru elevii din învăţămîntul preuniversitar de stat de pe raza municipiului Cluj-Napoca aferent anului 2015 a fost aprobat în prima şedinţă din acest an a deliberativului local.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.