Municipalitatea a cumpărat un soft de recunoaştere facială, unic în ţară


Warning: Undefined array key "file" in /home/faclia/public_html/wp-includes/media.php on line 1788

• Cluj-Napoca, exemplu de bune practici în combaterea infracţionalităţii •

Întruniţi miercuri în şedinţa ordinară aferentă acestei luni, consilierii municipali au adoptat un proiect privind încheierea unui parteneriat între Primăria Cluj-Napoca şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, în vederea identificării rapide a infractorilor, pe baza imaginilor capturate de cele circa 300 de camere video din oraş. În acest sens, municipalitatea clujeană a cumpărat un program de recunoaştere facială şi a Emil Bocnumerelor de înmatriculare de la autoturisme.

Softul reprezintă o premieră pentru România, a costat 20.000 de euro şi va fi pus în funcţiune peste cîteva zile.

„Primăria Cluj-Napoca este prima din România care a achiziţionat un astfel de soft, cu o valoare de 20.000 de euro, pentru camerele video de supraveghere, care va fi folosit de Serviciul Criminalistic al IPJ Cluj. Acest soft, unic în România, permite identificarea rapidă a celor care încalcă legea, care efectuează acte de vandalism pe domeniul public. Softul recunoaşte şi identifică mai uşor faţa unei persoane şi identifică mult mai uşor numerele de înmatriculare ale maşinilor chiar dacă acestea nu sînt uşor lizibile”, a explicat primarul Emil Boc.

Potrivit acestuia, programul va putea fi folosit şi pentru identificarea şoferilor care fug de la locul accidentului produs, sau a celor care vandalizează spaţiul public. „Am pus la punct un parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean, pentru utilizarea softului, pentru că ei au cei mai buni experţi în domeniu. Sper să fie un model care să fie preluat şi de alte administraţii publice din România”, a subliniat edilul.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.