Muncă în folosul comunităţii

Există la noi în ţară un bizar grup de fiinţe care sunt capabile nu numai să muncească pe gratis, ci chiar şi să-şi plătească singuri producţia. Desfăşoară – s-ar putea spune – o activitate pro bono. Înainte vreme, categoria asta socio-profesională nu apărea nici măcar în nomenclatorul meseriilor, în care singura referire la activitatea cu pricina era “scriitor de vagoane”. Meseria de scriitor – deşi unii dintre cei care o practicau apăreau în manualele de Literatură – nu figura între ocupaţiile recunoscute. Însă, deşi profesiunea nu exista oficial, de trăit se putea trăi destul de bine de pe seama ei. Cu totul alta este situaţia astăzi.
Cei mai mulţi scriitori români (“adevăraţi” sau “veleitari”) câştigă infim sau chiar nimic de pe urma acestei activităţi, cele câteva excepţii – cum ar fi Eugen Ovidiu Chirovici, care anii trecuţi a spart box-office-ul european sau Mircea Cărtărescu, care a ajuns un nume în literatura mondială – nefăcând altceva decât să confirme regula. Este absolut fascinant cum o mulţime de persoane cu activităţi literare se străduie să dea de lucru tipografilor, librarilor şi editorilor, fără a avea nici un beneficiu financiar de urma acestei munci.
Ba chiar scoţând bani din buzunarul propriu pentru asta. Nu am date statistice, dar aş baga mîna în foc că multişor peste jumătate dintre titlurile care apar într-un an sunt finanţate strict de autori. Majoritatea editurilor din asta trăiesc, din banii autorilor, iar de cîştigat cîştigă şi tipografiile şi librăriile, numai persoana al cărui nume apare pe copertă – nu.
Nici autorii cît de cât cunoscuţi, cu mai multe titluri în CV, nu o duc mai bine. În pofida contractelor semnate cu editurile, în baza cărora ar trebui să primească un procent din vânzări (“stas”- ul este 8%) cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu cîteva exemplare gratuite din propria carte, pe care le împart apoi prietenilor sau le trimit revistelor literare, în speranţa că cineva doar – doar i-o băga în seamă. Şi dacă au noroc numai cu asta se aleg, cu o oarecare faimă, deşi editurile nu prea se străduie să facă publicitate unui titlu sau altuia. Evident, cei mai mulţi dintre ei au alte surse de venit decît cele din cărţi, iar cei care trăiesc exclusiv din literatură probabil că pot fi număraţi pe degete. Cu toate acestea, o mulţime de persoane continuă să se încăpăţâneze şi să “comită” texte literare, mai rele sau mai bune, texte care, aşa cum sunt, poate că măcar ne ţin de urât.
Şi fiindcă mâine, 3 martie, este “Ziua Internaţională a Scriitorilor”, am putea să trmitem un zâmbet virtual acestor persoane care – ca să folosim termeni aproape juridici – s-au auto-condamnat la muncă în folosul comunităţii.

Viorel DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie