Mucles!

RADU VIDA

S-a umflat rînza-n… brînză. Şi a dat  p’afară. A inundat Internetu’ mo, şi a slobozit injurii.  La adresă precisă: Amnesty International. Tare aş vrea să ştiu ce-i mînă-n luptă, cine plăteşte şi ce zace în tărtăcuţa lor… internaţionalistă. Că au cîte o păsărică, n-ar fi bai, da’ chiar un stol întreg… Analizează situaţiunile cu acel organ pe care, de obicei se stă, şi bagă zîzanie în populaţie. Să mă explic:

Drepturile omului sînt privite unilateral şi, în acest caz, nu te poţi aştepta la nimic bun. Evident că noul raport asupra rrromilor de pretutindeni a inflamat creiere şi a readus în discuţie viaţa şi activitatea unei etnii care… este. La o numărătoare aproximativă (cum este întreaga lor existenţă) rrromii ar fi 10, poate 12 milioane. În Marea Evropă! Care pe unde… Şi fiecare cu ale lui. Numai că în Estul Continentului s-au grupat mai mulţi. Iar după deschiderea graniţelor, căţel, purcel şi puradel au luat cărarea Occidentului. Emancipat după Cortină şi gălăcios nevoie-mare! Bîzîiau ziarele, posturile de radio şi televiziune cum că ţiganii/tzingala/gitanii sînt ca vai de mama lor! Săraci. Năcăjiţi. Marginalizaţi. De, zău, dacă aş fi fost din etnie, aş fi luat primul submarin să ajung la ei, în Paradis. Unde: şcoală nu trebuie, ciordeala-i în floare, jegul poate să tresalte pe pieptul orgolios dezvelit ş.a.m.d.

A venit şi vremea unificării. Şi a liberei circulaţii. Pînă la primul contact masiv, a fost cum a fost. Pe urmă, a început critica. Rasismul. Arătatul cu degetul. Prigoana. Şi un exod de du-te-vino, în care fiecare avea dreptate.
Organizaţia asta, Amnesty International a preluat jocul. Sterp. Fără cercetare serioasă şi, mai ales, fără ascultarea ambelor părţi. Pentru că, trebuie spus, s-au format tabere.

Nu neapărat extremiste. Nu neapărat rasiste. S-au desluşit incompatibilităţi. S-au punctat nereguli. S-au produs acuzaţii grave, bazate pe fapte reale. Ar fi bine dacă şi cei de la Amnesty International ar şti că nu se poate intra cu bocancii plini de tină în Buckingham Palace, după cum nici lorzii din Cameră n-au ce căuta în promiscuitatea aşezărilor ţigăneşti (că…rrromeşti nu ţine!). Nu se îmbucă, zic! Şi fiecare face alergie la mirosul de Chanel sau Foc mic. Faptul că organizaţia amintită deplînge soarta nedreaptă a ţiganilor din Europa nu face altceva decît să dea apă la moara celor care agresează strada din Bruxelles pînă în Paris, Copenhaga sau Roma. Pe de altă parte, se revoltă şi năcăjitul (de la noi, în special) care opinteşte în a plăti povara taxelor şi impozitelor, iar Bulibaşa şi ai lui devine, din nemuncă cinstită (ce tautologie, dom’le!), lunecare şăgalnică, rapt şi alte cele blamate de societate, regi, împăraţi, adevăraţi castelani, cu merţane la poiata vilelor nealinierii.

Habar n-am dacă vor sau nu. Li s-au oferit şanse, ba chiar mai mult decît atît, au fost înghesuiţi în grădiniţe, şcoli, universităţi – da de, da de! Dar, dacă vor, nu pot. Iar dacă nu vor, se cheamă că poa’ să-şi poleiască turnurile indiene cu aur şi platină, că tot nu-şi vor găsi locul.

Sîntem în secolul XXI. Ei nici măcar în XVI. Se pot arde etapele, dacă drepturile omului sînt respectate de ambele părţi. Dar nu se întîmplă aşa. Iar cei de la Amnesty International au o problemă. Nu înţeleg. Că de la teorie la practică e cale cît între secolele de care vorbeam. Altfel, totul se poate reduce la răbufnirea unui forumist: să-i ia acasă, domnule! Pe toţi! Dar, şi în acest caz, politicienii Continentului vor voturi. Şi nu neapărat rezolvarea problemei… ţigăneşti. Că iarăşi vin şi…tac: nu se poate… rrromeşti! Sau?