MS: A fost lansată procedura de achiziție a serviciilor de proiectare a Spitalului Regional Cluj

Ministerul Sănătății a lansat, pe platformele electronice de specialitate ale României și Uniunii Europene (SICAP și JOUE), procedura de licitație restrânsă pentru achiziția serviciilor de proiectare în vederea elaborării proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului Construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj” și servicii de asistență tehnică.

Valoarea estimată a contractului de servicii este de 68.604.513,80 lei fără TVA, termenul de depunere a candidaturilor, de către cei interesați, fiind 17 februarie 2020.

“Este al doilea spital regional, după cel din Iași, pentru care am lansat oficial procedura de achiziție a serviciilor de proiectare. Câștigătorul desemnat are termen un an de zile de la semnarea contractului să realizeze proiectul tehnic, ulterior se va demara procedura de licitație și construcția efectivă a spitalului”, declară ministrul Victor Costache, într-un comunicat al MS, remis presei.

Potrivit MS, cele trei spitale regionale de urgență (Iași, Cluj, Craiova) vor crește capacitatea de tratament pentru pacienți, punând la dispoziție paturi într-o structură flexibilă, organizată pe centre clinice, astfel: Centru pentru cap și gât, cuprinzând specialități de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, chirurgie maxilo-facială; Centru toracic, cuprinzând pneumologie, cardiologie, chirurgie toracică, chirurgie cardio-vasculară; Centru abdominal, cuprinzând gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală; Centru pentru articulații, coloană vertebrală și traumă, cuprinzând ortopedie & traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară; Centru de medicină internă, cuprinzând dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice și endocrinologie, imunologie, hematologie, terapie intensivă; Centru pentru mamă și copil, cuprinzând ginecologie, obstetrică, pediatrie și chirurgie pediatrică, neonatologie; Centru radioterapie şi oncologie (inclusiv department pediatric), radioterapie, chimioterapie şi medicină nucleară – Spitalul Regional Craiova.

Numărul total de paturi va fi de 850 (Iași), 849 (Cluj), respectiv 807 (Craiova). La acestea se adaugă centrele ambulatorii integrate.

„Proiectele pentru spitalele regionale de la Iași, Cluj și Craiova au toate avizele în termen conform certificatelor de urbanism, inclusiv acordul de mediu, iar în  luna februarie 2020 estimăm semnarea contractelor de finanțare” – precizează Ministerul Sănătății.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.