Motorul CFR-ului, Ciprian Deac, se recuperează miraculos: ”Sunt refăcut în proporție de 80-90 la sută”

Ciprian Deac s-a accidentat grav în meciul cu Sepsi, din Gruia, la mijlocul lunii aprilie. Mijlocașul și motorul celor de la CFR Cluj a suferit o ruptură a ligamentelor în articulația umărului stâng și sepărea că pentru el acest sezon s-a încheiat. Iată însă că, ambițios și dârz, Deac se află în plin proces de recuperare, și s-ar putea să revină pe gazon mai repede decât ar fi crezut cineva. Prezența lui Deac în echipa antrenată de Dan Petrescu ar însemna un ajutor uriaș, mai ales că, fără acesta pe teren în ultimele partide, CFR a avut un parcurs de coșmar în play-off-ul SuperLigii.

”Mă simt foarte bine ținând cont că au trecut patru săptămâni de la operație. Am început să alerg de câteva zile, să încep să fac și forță. Sunt destul de avansat față de ce-mi spuneau doctorii că am nevoie undeva între 7-8 săptămâni ca să mă pot fi recuperat. Practic, pot să spun că în acest moment sunt undeva la 80-90 la sută refăcut.

În momentul în care am aflat că voi fi operat știam ce mă așteaptă. Cunosc foarte bine perioadele de după operație, perioada de recuperare, cea pe care trebuie s-o petrec în sala de forță și pe teren. Asta e partea cea mai grea. Partea cea mai ușoară, cu operația, a trecut repede, într-o zi, acum începe munca cea grea și sunt pregătit. Aștept să revin cât mai repede pe teren fiindcă, sincer, nu mai am răbdare și vreau să ajung cât mai repede în iarbă.

M-am descurcat destul de greu la început, e prima accidentare mai serioasă la umăr, pentru că de multe ori nu mă puteam îmbrăca, nu puteam să mănânc singur, trebuia să fiu ajutat, trebuia să fiu condus nu puteam. A fost puțin diferit față de operația la picior, pentru că puteam să fac mult mai multe lucruri singur. Partea bună este că îți revii mult mai repede și perioada de recuperare este mult mai scurtă. Tot greul a căzut pe soția mea care, practic, a avut trei copii în casă. A fost alături de mine, nu doar acum când am fost accidentat. E bine că am trecut peste această perioadă pentru că nu mai am răbdare și vreau să grăbesc puțin refacerea, dar nici nu vreau să risc foarte mult, pentru că, până la urmă, vorbim de o operație și nu e o joacă.

Domnul Viorel mereu m-a ajutat în recuperare, el este expertul nostru, știe foarte bine ce are de făcut cu mine. După cum spuneam, sunt foarte avansat și datorită lui, pentru că a știut după operație exact ce trebuie să fac și să grăbim un pic recuperarea.

Am trăit foarte, foarte greu finalul de campionat din fața televizorului. M-am simțit neputiincios, țin minte că și când am avut celelalte accidentări mi-a fost greu, dar nu la fel ca și acum pentru că echipa traversa o perioadă bună. În acest moment nu traversăm cea mai bună formă a noastră, suntem, puțin așa, la pământ, dar adevărații campioni și adevărații sportivi știu să se ridice mereu chiar atunci când sunt căzuți și nu mai crede nimeni în ei.

E clar că nu e cea mai bună perioadă a noastră, suferim toți, nu ne este ușor pentru că venim după cinci campionate la rând în care am fost obișnuiți să câștigăm. Acum, cred și sper ca toți băieții să sufere, să ne gândim la meciurile care au mai rămas pentru că trebuie neapărat să ne păstrăm locul trei și să mergem în cupele europene”, a spus Ciprian Deac, într-un interviu acordat canalului CFR TV.

Veteranul echipei din Gruia ar putea reveni pe gazon chiar în meciul de sâmbătă, pe care echipa lui Dan Petrescu îl va disputa la Sfîntu Gheorghe, cu Sepsi, în penultima etată a play-off-ului.

CFR Cluj a pierdut, duminica trecută la București, cu FCSB, scor 0-1, și a ieșit și matematic din cursa pentru un nou titlu de campioană a României. Echipa din Gruia are un parcurs dezastruos în play-off-ul din acest sezon, cu o singură victorie în cele opt meciuri disputate până în prezent! Mai mult, echipa din Gruia are un singur punct obţinut în ultimele patru etape, și luptă acum pentru păstrarea locului trei în clasament, unul care i-ar permită să evolueze și în ediția viitoare a Conference League.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut