MOŞTENIREA PROFESORULUI HORIA HULUBEI LA CLUJ

Savant de renume internaţional, cu o bogată experienţă în cercetare şi în coordonarea activităţii unor colective numeroase de cercetători, cîştigată în unul din cele mai importante laboratoare de fizică din lume, dinaintea ultimului război mondial, om cu o largă perspectivă ştiinţifică, adînc convins nu numai de valoarea gnoseologică a cercetării fizice moderne, ci şi de importanţa ei de prim rang pentru dezvoltarea economiei, profesorul Horia Hulubei a întrunit toate premizele indispensabile pentru organizarea şi conducerea cercetărilor din domeniul fizicii.

Astfel, în anul 1949, odată cu organizarea institutelor Academiei, fiind numit director al Institutului de fizică al Academiei, profesorul Hulubei a demarat o acţiune de mare anvergură, la nivel naţional, aceea de a stabili contacte între diferitele colective de fizicieni, în primul rînd din universităţile din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara. El şi-a dat seama că cercetarea realizată la nivel de catedră universitară nu poate ţine pasul cu avîntul pe care-l luase fizica după război.

Activitatea profesorului Hulubei s-a extins şi la Cluj. Aici, înainte de cel de al doilea război mondial, începuse construcţia unei unităţi de cercetare, pe strada Donath din cartierul Grigorescu. Condiţiile neprielnice nu au permis terminarea construcţiei acestei unităţi. În anul 1949, însă, profesorul a venit la Cluj cu fondurile necesare finalizării acestui obiectiv. S-a sfătuit cu profesorii de atunci, Aurel Ionescu, Acad. Raluca Ripan şi Ioan Tănăsescu, au terminat construcţia şi a început utilarea laboratoarelor. Aşa a luat fiinţă Secţia de fizică a Filialei clujene a Academiei. În anul 1956, înfiinţîndu-se Institutul de Fizică Atomică (IFA) de la Măgurele, Secţia de fizică a filialei din Cluj a trecut atunci în cadrul acestui Institut, ca Secţia a V-a, devenind, între timp, Institutul de Tehnologie Izotopică şi Moleculară. Dintre direcţiile importante de cercetare, atacate pe măsura creării laboratoarelor, Clujului i-au revenit în special tematici legate de separarea, analiza şi aplicaţiile izotopilor stabili.

În ceea ce priveşte caracterul acestor cercetări, în perioada de început, aici nu a existat nici o experienţă. Dificultătile de început au fost deosebit de mari, întrucît specificul izotopilor stabili era de aşa natură încît în acest domeniu se publica mai puţin decît în alte domenii ale fizicii nucleare. Fiind vorba de materii prime de mare importanţă, chiar strategice, despre separarea anumitor izotopi stabili nu se publica aproape nimic şi nici nu puteau fi vizitate laboratoarele implicate în astfel de studii din străinătate. A fost nevoie să se ia totul de la început. S-a pornit cu un grup de fizicieni şi fizico-chimişti, dar era insuficient. Foarte repede ne-am dat seama că problemele sînt mult mai complexe. Cu alte cuvinte, se cerea organizarea unui colectiv de specialişti mult mai larg. De la 11 oameni, cîţi au fost la început, acest colectiv s-a dezvoltat cu o viteză care, pentru cercetare, era de-a dreptul uluitoare: în decurs de 10 ani, el a crescut de 21 de ori. În anul 1966 Institutul avea 58 de cercetători şi personal cu studii superioare, asistaţi de 68 tehnicieni şi laboranţi şi 55 de oameni în ateliere. Primul şef al colectivului de la Cluj a fost profesorul Aurel Ionescu, pînă la moartea sa, în toamna anului 1954. După aceea, la conducere a fost numit profesorul Victor Mercea.

Un prim şi important rezultat obţinut de colectiv în această perioadă l-a constituit fabrica de acetilenă de la Rîşnov, bazată pe cracarea în arc electric a gazului metan, fabrică construită pe baza cercetărilor fundamentale şi a unui proces tehnologic original.

Curajul de atacare a problematicilor complexe a fost insuflat colectivului de către profesorul Hulubei. Sprijinul lui a fost imens. În primul rînd, s-a luptat ca să creeze o zestre de aparatură Secţiei nou înfiinţate. Convins fiind că «nu se poate face fizică fără să ştii ce se face în lume», a acordat o atenţie deosebită informării ştiinţifice, facilitînd efectuarea de abonamente la reviste şi cărţi din străinătate, pentru bibliotecă.

Vizitele profesorului Hulubei la Cluj erau rare, dar la momente de răscruce. De obicei o asemenea vizită trasa jaloane pentru activitatea de viitor a Secţiei. O asemenea vizită, demnă de amintit, a fost în toamna anului 1958, cînd s-a pornit programul de producere a apei grele. Mulţumită profesorului, acest program a putut să se desfăşoare în direcţii multiple, cuprinzînd cîmpul larg de cercetare legat de prospectarea resurselor naturale de deuteriu, metodele de analiză şi metodele de separare ale deuteriului, alte metode de separare izotopică.

Primul pilot de laborator de producere a apei grele a fost pus în funcţiune la Cluj în anul 1962, iar în paralel s-au construit instalaţii de separare a altor izotopi stabili, prin schimb chimic şi termodifuzie. În aceeaşi perioadă au fost elaborate aici şi primele studii de sinteză şi monografii legate de izotopii stabili, publicate în ţară şi străinătate.

Ca profesor, profesorul Hulubei s-a ocupat direct şi stăruitor de modernizarea învăţămîntului universitar de fizică atomică şi nucleară, adaptîndu-l la nevoile prezente şi mai ales viitoare ale ţării. Cu perspectiva viitorului în faţă, cu preocuparea constantă de a forma cadre de cercetători, profesorul a condus peste 40 de doctorate, printre care şi pe cel al autorului acestor rînduri evocatoare.

Mulţumirea sa personală nu consta atît în faptul că pe platforma Măgurele şi în alte părţi s-a construit mult şi s-au realizat aparate foarte bune, ci că a asistat la creşterea unei echipe de fizicieni, capabilă să asigure pregătirea viitoarei generaţii de care ţara avea atîta nevoie. Singurul merit pe care şi-l recunoştea consta în faptul că a avut norocul ca în grupa de tineri şi de cercetători cu experienţă să se fi aflat oameni de calitate pe care s-a putut baza.

Profesorul Horia Hulubei a fost un om perseverent şi entuziast, un mare talent organizatoric şi un experimentator iscusit. Personalitatea sa puternică ca om de ştiinţă şi excelent manager al acesteia, devotamentul cu care a servit această cauză rămîn un pilduitor exemplu de urmat pentru generaţiile viitoare de oameni de ştiinţă ai ţării.

Dr. Gheorghe VĂSARU

gvasaru@hotmail.com