Monumentul

S-a adunat lume câtă frunză la dezvelirea statuii lui Iuliu Maniu.

Vorbitori de seamă au arătat că înainte de a fi statuie,  alcătuirea severă cu profunde reflexe de bronz e un simbol. Care meditează, pentru noi şi viitorime, la umbra zidului Bătrânei Cetăţi. Apărându-le menirea.

Aerul rece al zilei de 8 ianuarie leat 2019 a vibrat aducerii aminte. Şi a nemurit numele marelui înaintaş care a fost dr. Iuliu Maniu în luările de cuvânt ale domniilor lor: acad. Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj a Academiei Române, primarul municipiului Cluj-Napoca, d-ul Emil Boc, d-ul Emil Constantinescu,  fostul preşedinte al României, acad. Răzvan Teodorescu, vicepreşedintele Academiei Române.

În sinteză:

Iuliu Maniu s-a născut în 1873, la Bădăcin. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj, Budapesta şi Viena. A fost avocat al Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj şi profesor de drept la Academia Teologică Greco-Catolică din „Mica Romă”. A contribuit decisiv la Unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat şi a fost printre principalii organizatori ai Adunării de la Alba Iulia. Prim-ministru al României de mai multe ori, şi preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu s-a opus politicilor PNL, fiind, mai apoi, un dârz luptător antifascist şi anticomunist.

După 1947 a fost deţinut politic şi a murit într-o celulă a închisorii din Sighetul Marmaţiei. Fiind coleg de celulă cu un cunoscut ziarist al vremii (N. Carandino) ni s-au păstrat importante document şi amintiri despre viaţa şi activitatea tumultoasă a unui patriot  transilvănean adevărat.

Istoria acelor vremi s-a scris cu sânge şi nu vom afla niciodată de ce regele Mihai I nu a graţiat, fie şi formal, grupul condamnaţilor PNŢ.

Poporul însă nu l-a uitat*.

Dovadă prinosul tăcut, de adâncă recunoştinţă, al celor mulţi la dezvelirea statuii realizate de sculptorul Ioan Marchiş. Au binecuvântat statuia şi au sfinţit-o întru eternă aducere aminte IPS Andrei Andreicuţ, mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu. 

Radu VIDA

* Un om din masa anonimă a privitorilor ce şi-au rupt din timpul lor pentru a înfrunta frigul şi pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Un om care, din cauza desfăşurării protocolului, nu s-a putut manifesta. Dar în buzunarul căruia ardeau litere de foc, aşternute cu o noapte înainte de dezvelirea monumentului:

Scrisoarea lui Iuliu Maniu

Mi-a scris tata din Cer

pe o aripă de porumbel:

„Îți trimit, dragul meu fiu, o scrisoare

de la fratele țărănist, Iuliu Maniu,

pe care știi cât de mult l-am iubit;

e aici, în cer, cu mine în Rai, pe o bancă

și ne uităm la voi pe Pământ,

la ce faceți pe ziua de 8 ianuarie,

ziua lui de prea-ncercată naștere…

El n-are copii și te roagă pe tine

să o transmiți sigur către omenire,

în acest moment de dulce noroc

în care el însuși v-a adunat la un loc!”

și scrisoarea, eu, Radu, aici o transcriu:

„Spune-le celor care vor veni,

când statuia se va dezveli,

că eu îi văd, îi simt și-i iubesc

și mă rog pentru sfânt neamul meu,

pentru pacea sa reală,

prosperitatea universală,

pentru democrație și adevăr,

pentru morală creștină în ˇDumnezeu,

pentru justiție și dreptate poporană,

pentru cultură și educație umană,

pentru liniște, credință, iubire

și speranță fără limite în fire.

Sărută, dragă Radu, și îmbrățișează

Sfânta și perpetua țărână transilvană,

pământul victorioasei Dacia Magna,

moștenit de la facerea lumii de români

și dăruit de Dumnezeu Fecioarei Maria,

ca veșnică și înfloritoare grădină

de credință și har sfânt în lumină.

Mulțumește domnului academician Emil Burzo

pentru toată osteneala de iure și de facto,

și tuturor celor care l-au ajutat

ca visul să și-l ducă până la capăt:

sculptorului Ion Marchiș, care m-a întruchipat,

domnului primar Emil Boc pentru omenie,

Excelenței Sale, domnului președinte

Emil Constantinescu, pentru cinstire,

academicianului întru cultură sacră,

Răzvan Teodorescu, din partea reședinței soarelui,

pentru fraternitatea în tainica simțire,

distinsei doamne scriitor, Ana Blandiana,

care-mi găzduiește memoria la Sighetu Marmației,

pentru truda ei și a lui Romulus Rusan,

generalului de brigadă dr. Virgil-Ovidiu Pop,

Comandantul Diviziei 4 „Gemina” Infanterie,

Victorioasă, ca și pe patru august, oricând,

pentru onor, veghe și disciplină bistrițeană,

moștenite de la celebrele cătane de graniță,

și Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu

pentru sfințire și pentru arhiereasca abnegație

de păstorire a poporului român greu încercat,

care și acum în deplină libertate de gândire

mai orbecăie mințit de farisei pe cărarea spinoasă

de aderare in corpore și fără rezerve

la Europa, azi unită, împânzită din vechime

cu înaintașii noștri de ADN și de rasă,

la Credința dreaptă greco-latină unită cu Roma,

a Sf. Petru, întemeietorul pe pământ al bisericii,

ca trup tainic, liber și viu al lui Isus Cristos,

fiul legitim al poporului român prin Sfânta Maria

și al domnului nostru zeu strămoșesc,

dum-nea-lui zeu-l, DUM-NE-ZEU.”

P.S.

M-am deșteptat brusc din somn,

pe la ora cinci dimineața,

trezit de ciocănitul în geamul camerei mele

de la etajul patru al unui bloc turn, din Mănăștur,

din Cluj-Napoca, oraș păzit de dealuri împădurite,

adâncit în studii academice de frunte

și democrat în toate articulațiile sale:

economice, spirituale, umanitare,

al unui porumbel alb care și-a întins larg aripile

și pe ele erau scrise cele două scrisori

cu culoare albastră de sânge de martir,

prima de către tatăl meu, Teofil,

cu o pană de vultur regal din suita de vânătoare

a prietenului și șefului său, regele Mihai,

din călimara sufletului lui Iuliu Maniu

și apoi cu aceeași pană, cea de-a doua scrisoare

de către martirul țărănist și ex-prim-ministru,

din călimara sufletului tatălui meu.

Le-am transcris aici pentru omenire

cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

M-am pus la loc în pat și am adormit

și mi-a apărut în vis, de această dată,

Fecioara Maria cu o oaste de îngeri în jur,

și mi-a zis: „Să faci ce ți-a zis tatăl tău, Teofil,

cel iubitor de preaînaltul Dumnezeu

și de dreapta credință greco-latină,

pentru martirul Iuliu Maniu,

și pentru neamul nostru în de obște

ca să se știe că e urmărit și binecuvântat

și din Ceruri și de sub Pământ!”

Și eu am întrebat-o imediat și răspicat:

„De ce spui neamul nostru?”

Dar Maria nu mi-a răspuns nimic,

deși discuția a fost foarte intimă și amicală,

Maria fiind atât de tânără și atât de frumoasă,

încât nu am putut rezista tentației și păcatului

de a o iubi pe loc, profund și atașat,

dar ea a zâmbit șăgalnic și provocator,

cu buze de aur pur de Roșia Montană,

deschizând tot mai mari

ochii cutremurători de albaștri

până ce toată imaginea a devenit

de un albastru regal nemaiîntâlnit,

și un înger s-a întors din zbor înspre mine

și mi-a zis cu o voce complice divină:

„Despre asta îți va vorbi altă dată, în vis!

Servus, Radu! Și la bună vedere, pe curând,

cinstite mesager direct către poporul român!”

Radu KRETZUDAVA