Monumentul „Avram Iancu și Tribunii săi”

Un plăcut dialog cu autorul monumentului, sculptorul Ilie BERINDEI

Rep : Maestre Ilie Berindei, susțineți că sunteți get–beget apusean din Țara Moților, ați făcut studii la Cluj-Napoca, vă este atât de cunoscută Piața Avram Iancu, fostă Piața Victoriei, precum și ideea formei înnălțătoare a monumentului al cărui părinte sunteți.

Ilie Berindei : Îmi era foarte cunoscută Piața Victoriei din orașul Cluj-Napoca, astăzi Piața Avram Iancu. Ea cuprinde spațiul dintre Catedrala Ortodoxă și Teatrul Național. Timp de cinci ani, între 1960 și 1965, ca fost elev la Școala Medie de Arte Plastice, astăzi Liceul de Artă „Romulus Ladea”, am trecut zilnic prin dreptul acestei piețe.

Îmi amintesc că în manualele de istorie din perioada liceului, eroii noștri naționali, este și cazul lui Avram Iancu, erau doar amintiți, dovadă că, după ce România a căzut sub ocuparea Sovietelor, în mijlocul pieței a fost ridicat un obelisc închinat ostașului sovietic. În spațiul verde din jurul obeliscului au fost dispuse bănci, pe care trecătorii se așezau, mai ales când timpul era agreabil. Anii au trecut și odată cu ei și structura politică a Europei. Regimul politic din România s-a schimbat și el între timp, iar ideea de a fi ridicat în această piață un monument în memoria eroului nostru național Avram Iancu a revenit, cum era și firesc.

Încă înaintea celui de al doilea război mondial, ideea monumentului era deja pe masa de lucru a edililor clujeni. De data aceasta, inițiatorul organizării unui concurs în memoria eroului nostru național a fost Societatea „Avram Iancu”, societate constituită în 25 octombrie 1990, prin Hotărârea judecătorească nr. 455/pj, și având ca scop principal ridicarea unui monument în memoria eroului nostru național Avram Iancu și a tribunilor săi, în locul obeliscului dedicat ostașului sovietic, care fusese demolat. Dat fiind faptul că societatea, prin statutul ei, era o asociație non profit, Primăria municipiului Cluj – Napoca și Prefectura s-au purtat drept garanția acestei inițiative. În acest sens, artiștii care au dorit să se prezinte pentru acest concurs au avut posibilitatea de a solicita un plan de situație a pieții, care cuprindea, printre altele, secțiunea longitudinală și cea transversală ale spațiului destinat găzduirii monumentului.

Rep : Cum de nu ați paticipat și la primele două concursuri organizate pentru ridicarea acestui monument dedicat eroului nostru național Avram Iancu ?

Ilie Berindei : Personal, am luat cunoștință de acest proiect foarte târziu, în vara anului 1992, grație domnului Constantin Sicoe, aflat într-o delegație la Geneva, care mi-a trimis documentele necesare pentru a participa la concurs. Cu această ocazie am aflat că în 1991 sau 1992, mai avuseră loc două concursuri pentru acest monument, dar din păcate nu fusese desemnat niciun câștigător. În luna martie a anului 1993, s-a organizat pentru a treia oară acest concurs,fiind desemnat câștigător, de această dată proiectul meu.

Rep : Bănuiesc că încă din adolescență v-a impresionat personalitatea lui Avram Iancu, ca și sculptura. De când ați început să încrustați minitulnice din crengi de salcie?

Ilie Berindei : Personalitatea lui Avram Iancu, m-a cucerit încă din perioada studenției, dovadă că în anul 1969, m-am prezentat la Festivalul Primăvara Studențească cu un portret monumental al eroului, sculptură menționată cu acea ocazie. Sursele de inspirație pentru acea sculptură au fost portretele realizate de pictorii Mișu Pop și Barbu Iscovescu. Am donat acel portret monumental Colegiului Național „Avram Iancu” din Câmpeni (județului Alba), insistând ca pe soclul lui să fie dispusă o placă din metal pe care să fie gravat Testamentul lui Avram Iancu, manuscris în stânga și cu litere de tipar în dreapta. Ideea era de a transmite elevilor acestui colegiu un important mesaj educativ.

Rep : Și în prima lucrare a dv. de diplomă, la terminarea Institutului de Arte Plastice, din Cluj–Napoca, îl găsim pe Avram Iancu.

Ilie Berindei : La încheierea celor cinci ani de studii, la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din orașul Cluj-Napoca, am ales ca temă a lucrării mele de diplomă întâlnirea dintre Avram Iancu și Nicolae Bălcescu, care a avut loc la Câmpeni. Pentru aceasta, la sfârșitul anului cinci, m-am documentat la bibliotecile din Cluj și din București cu privire la Revoluția de la 1848 în general, dar mai ales privitor la organizarea și desfășurarea ei în Transilvania. De un folos capital mi-a fost și lucrarea „Avram Iancu” a eminentului istoric și profesor de la Universitatea din Cluj, academicianul Silviu Dragomir, închis timp de șapte ani în închisorile comuniste, la fel ca mulți alți intelectuali de frunte ai României. Din cartea „Avram Iancu Scrisori”, a istoricului și profesorului universitar clujean Liviu Maior, mai precis din textul unei scrisori pe care Avram Iancu i-a trimis-o contelui I. Simonffy, am extras fragmentul următor, de o mare însemnătate istorică : Către I. SIMONFFY :

„FRAȚILOR MAGHIARI”… „DE CREDEȚI ÎN CER UN DUMNEZEU ȘI PE PĂMÂNT O PATRIE, LUAȚI ALTE MIJLOACE DE A TRATA CU NOI, CONVINGEȚI-VĂ DEPLIN, CĂ ÎNTRE NOI ȘI VOI ARMELE NICIODATĂ NU POT HOTĂRΔ.

Am ținut și țin ca acest citat să fie scris de-a lungul circumferinței soclului, care are o lungime de zece metri și o înălțime de un metru. Literele ar trebui să fie înalte de cel puțin douăzeci de centimetri.

Am considerat citatul amintit drept osatura spirituală a personalității lui Avram Iancu. El a trebuit să recurgă la forță pentru a-și apăra poporul și drepturile Românilor, care erau total ignorate de către Dieta de la Budapesta.

Valul revoluționar care a pornit din Franța a cuprins toată Europa, inclusiv Ungaria, care nu mai dorea să fie tributară Austriei. Popoarele încorporate Imperiului Habsburgic vroiau independență. Însuși conducătorul revoluției maghiare, Lajos Kossuth, era pentru o alianță cu revoluționarii români din Transilvania, dar cu condiția ca aceștia să continue să fie aserviți Ungariei, condiție neacceptată de către Avram Iancu și tribunii săi. „Noi vrem să ne unim cu țara” erau strigătele ce au răsunat din pieptul mulțimilor adunate pe Câmpia Libertății din Blaj, în zilele din mai 1948.

Rep : Cât de pacifist este eroul Avram Iancu în creația dv.; în sculptura dv. compozițională?

Ilie Berindei : Din punct de vedere compozițional, am ținut ca sabia să fie în mâna stângă a eroului, la spate și nu în poziție de atac, iar mâna dreaptă să fie întinsă înspre masele revoltate, în semn împăciuitor, dar în același timp pregătită pentru a lua la nevoie sabia din mâna stângă. Această logică compozițională subliniază foarte bine intențiile pacifiste ale eroului, în demersul său de a dobândi drepturile românilor transilvăneni. La început, acest demers a luat calea tratativelor și abia în ultimă instanță cea a forței.

Rep : Bănuiesc că toate studiile și lucrările ce vizează activitatea revoluționar – patriotică a Crăișorului, a evenimentelor din 1848 – 1849, și nu numai, v-au fost călăuză în geneza acestei impozante statui?

Ilie Berindei : De mare folos mi-au fost multe lucrări din care nominalizez următoare: „Avram Iancu, erou și martir” a lui Ștefan Pascu , „Avram Iancu” aparținând lui Horia Ursu, „Avram Iancu”, erou al cauzei naționale”, a lui Marin Mihalache, „Avram Iancu Calvarul biruinței”, a lui Alexandru Voitin, „Avram Iancu pe baricadele Apusenilor”, a lui Ioan Ranga.

Rep : Spuneți-ne ceva despre transferul Dv. la Institutul de Arte Plastice din București?

Ilie Berindei : Tema întâlnirii de la Câmpeni dintre cei doi fruntași revoluționari era cam spinoasă pentru o parte din profesorii institutului clujean, fapt care m-a determinat să cer acordul pentru a mă transfera de la Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București. Transferul, care nu se opera decât cu acordul Ministrului Învățământului, mi-a fost acceptat, din fericire. La București mi s-a cerut însă să schimb tema lucrării de diplomă. În aceste condiții, am prezentat o nouă machetă, cu tema „Vestitoarele Luminii (sau Tulnicăresele)”, compoziție acceptată, pe care am realizat-o în două versiuni. Una din aceste versiuni, intitulată „Vestitoarele luminii 1” există și astăzi ; cealaltă a fost în schimb distrusă, din păcate, în timpul cutremurului din anul 1977. Ca student în anul șase, trebuia să prezint pentru lucrarea de diplomă, pe lângă această compoziție, un portret și un studiu de nud. Ca portret, am realizat în marmură chipul lui Nicolae Bălcescu, lucrare aflată, pentru un timp, într-un muzeu din Dej.

Aproape că nu este locuitor al Țării Moților, care să nu fi participat cel puțin odată în cursul vieții sale la festivitatea „Târgului de Fete”, de pe Muntele Găina. Această sărbătoare este fixată în cea mai apropiată duminică a zilei de 20 iulie, când este sărbătorit Sfântului Ilie Tesviteanul. Deschiderea festivității este marcată de momentul când prima rază de soare atinge vârful muntelui. Tulnicăresele, pe care eu mi-am permis să le numesc „Vestitoarele Luminii”, anunță prin intermediul tulnicelor aceast moment.

Mulți își petrec noaptea pe muntele Găina, pentru a asista la răsăritul Soarelui. Cu ocazia susținerii lucrării mele de diplomă, mi s-a pus întrebarea: „Dar ce se fac cei prezenți la această festivitate dacă soarele este acoperit de nori” ? Și le-am răspuns :„Prin natura lui, omul este lumină și iluminat și revarsă în jurul lui lumină.

Rep : Simbolul Luminii istoriei noastre poate fi găsit și în monumentala creație a sculptorului Ilie Berindei, aflată în Piața Avram Iancu din Cluj–Napoca ?

Ilie Berindei : Sigur că da. După douăzeci și doi de ani, am creat cea de-a treia variantă a „Vestitoarelor luminii”, un element edificator al monumentului „Avram Iancu și Tribunii săi”. De îndată ce am câștigat concursul, s-a convenit ca lucrarea să fie realizată în două etape, stabilirea locului și a înălțimii monumentului.

Rep : Și cum a început ?

Ilie Berindei : În prima etapă s-a realizat fundația, bazinul pentru recuperarea apei fântânii arteziene și planul înclinat cu crucea din flori, ca element de legătură simbolică între catedrala ortodoxă și populația majoritar creștină. Din păcate și cu părere de rău, în final, această cruce din flori nu a fost realizată, iar spațiul destinat florilor a fost pietruit cu piatră de râu, pentru a se evita întreținerea acelui spațiu florar. Tot în prima etapă, a fost realizată și platforma circulară din jurul soclului, cu o lățime de un metru și jumătate, pe care urmează a fi montați cei șase tribuni.

Sper că acești tribuni vor fi realizați în cursul etapei a doua, odată cu inscripția din citatul mai sus amintit, ceea ce aștept de douăzeci și nouă de ani. Am anexat propuneri pentru realizarea acestor tribuni, a căror alegere s-a dovedit a fi foarte dificilă, dat fiind faptul că, pe de o parte, numărul lor depășește cu mult cincizeci, iar pe de altă parte, fiecare din acești tribuni au avut meritele sale incontestabile.

În pofida acestui impediment, m-am oprit la: Simion Balint, Axente Sever, Nicolae Corcheș, Mihai Andreica, Ion Buteanu și Petre Dobra. Iată și proiectul amplasării lor: înspre Teatrul Național, ar fi amplasat Simion Balint iar în stânga lui, Axente Sever ; pe flancul lateral drept Nicolae Corcheș, iar pe cel stâng, Mihai Andreica ; înspre Catedrală, pe partea dreaptă, ar fi amplasat Ion Buteanu iar în stânga lui, Petre Dobra. Nu pot să omit faptul că în anul 1973, cu ocazia expoziției republicane „125 de ani de la Revoluția de la 1848”, organizată la sala Dales din București, mi-a fost acceptat portretul monumental din piatră care îl reprezenta pe tribunul Nicolae Corcheș.

În încheiere țin să mulțumesc conducerii Societății „Avram Iancu” (președintelui acesteia, Domnul Tiberiu Groza, precum și membrilor ei), care luptă pentru ca acest ansamblu monumental să fie terminat. Gândurile mele se îndreaptă în egală măsură înspre cei care ne-au părăsit și care ar fi dorit, fără îndoială, să-și vadă visul împlinit.

Dacă în prima etapă, transpunerea în bronz a personajului central Avram Iancu și a Tulnicăreselor a fost realizată la turnătoria Combinatului Fondului Plastic din București, acum personajele reprezentând tribunii pot fi transpuse în bronz chiar în municipiul Cluj-Napoca, unde există o turnătorie artistică de o înaltă ținută profesională, pusă pe picioare de către domnul Dumitru Cosma.

Rep. Maestre, Ilie Berindei, ați fost o bună bucată de timp și cadru didactic la Craiova și în Elveția, ați modelat multe caractere, acum dați forme artistice numeroaselor proiecte și lucrări de sculptură în atelierul Dv. din Geneva. Vă propun să încheiem fructuosul nostru dialog prin a ne spune care este cea mai mare dorință pe care o transmiteți autorităților publice clujene ?.

Ilie Berindei : Doresc, ca cel târziu până la începutul anului 2024, când vor fi aniversati 200 de ani de la nașterea geniului care a fost Avram Iancu, să pot realiza cei șase tribuni la scara de 1/10 (aproximativ patruzeci si cinci de centimetri înălțime fiecare) și la scara 1/5 (aproximativ nouăzeci de centimetri fiecare). Pot fi realizați și la scara de 1/1 (aproximativ patru metri cincizeci fiecare), dar pentru aceasta am nevoie de ajutoare.

Să nu ezităm să ne rugăm Tatălui Ceresc, pentru sufletul IANCULUI, mai ales că anul acesta s-au împlinit 150 de ani de când eroul nostru național ne-a părăsit, la vârsta de numai patruzeci și opt de ani. Poate cu ajutorul lui Dumnezeu, va putea demara, chiar anul acesta, etapa a doua a ansamblului monumental „ Avram Iancu și tribunii săi ”.

Așadar, iată câteva din convingerile spirituale ale acestei personalități marcante a Apusenilor, ajuns în Elveția în 1982, ca refugiat politic, unde se dedică, exclusiv, sculpturii, realizând numeroase lucrări de mare valoare expuse în zeci de expoziții din Franța, Elveția și multe alte manifestări ale genului artistic deschise în numeroase orașe ale lumii, de unde a adunat și multe premii care-i onorează splendida carieră.

Interviu realizat de Dumitru VATAU