Monument dedicat „Reginei Zborului Românesc”

dav

După mai mulți ani de demer­suri, Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii (ARPIA) Cluj a reușit să ridice în Cimitirul Central din Cluj-Napoca un monument în memoria Smarandei Brăescu, prima femeie pilot şi paraşutist cu brevet din România. Monumentul este amplasat pe aleea din fața mormântului în care își doarme somnul de veci Smaranda Brăescu, campioană europeană şi mondială la paraşutism, festivitatea de dezvelire urmând să aibă loc, vineri, ora 11, în prezența autorităților locale, a reprezentanților ARPIA și ai Armatei. Monumentul este realizat din trei blocuri de granit suprapuse și fațetate. Pe o suprafață de granit este specificată cea mai importantă reușită a româncei, respectiv recordul mondial absolut de salt cu parașuta. Ultimul bloc e separat de o mică fantă care dă impresia de spațialitate. De asemenea, de la monument și până la mormânt au fost amplasate două rânduri de borduri pentru a induce ideea unui sanctuar. Monumentul a fost realizat din punct de vedere arhitectural de prof.dr Romulus Zamfir.

Cine a fost Smaranda Brăescu

Smaranda Brăescu s-a născut în satul Hănţeşti din judeţul Galaţi. La 5 iulie 1928 a executat primul salt cu paraşuta, de la înălţimea de 600 de metri. La 2 octombrie cîştigă titlul european la paraşutism, în urma unui salt de la înălţimea de 6000 de metri, depăşind şi recordul american de 5384 metri. În urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică- clasa Crucea de Aur. Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez şi un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore şi 10 minute, străbătînd distanţa de 1100 km, între Roma şi Tripoli. În acealaşi an 1932, la 19 mai, la Sacramento în SUA, devine campioană mondială la paraşutism, în urma unui salt realizat cu o paraşută de construcţie românească, de la înălţimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute. Acest record a fost depăşit cu doar câţiva metri, abia peste 20 de ani. Recordul său la Sacramento a fost omologat de aeroclubul din Washington. Recordul precedent, deţinut de un american, fusese de 7233 de metri. Pentru cel de al doilea record, românca a primit Distincţia supremă pentru aviaţie- Bereta de Aur. Smaranda Brăescu a fost, de asemenea, una din puţinii instructori de paraşutişti militari, activând ca instructoare la Batalionul 1 de paraşutişti de la Băneasa. În timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra ‘’Escadrila Albă’’ de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit.

Începând cu 1946, viaţa reginei zborului românesc se complică foarte tare. Şi asta deoarece Smaranda Brăescu semnează alături de alte 11 personalităţi (între care generalul Aldea şi prof. univ. dr. Grigore T. Popa), un memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat delegatului american, care, la rândul său, l-a predat celui sovietic.

În urma acestui demers, peste o sută de personalităţi sunt anchetate şi condamnate, în cadrul unui proces sumar, de numai o săptămână. Smaranda Brăescu reuşeşte însă să se ascundă, scăpând de executarea pedepsei de doi ani de închisoare primită pentru gestul său de a condamna falsificarea alegerilor. Cercetările făcute după 1990 arată că Smaranda Brăescu s-a călugărit sub numele de Maria Popescu, fiind adăpostită şi îngrijită cu mare discreţie de măicuţele greco-catolice de la Jucu. La 2 februarie 1948 pierde lupta cu o boală nemiloaasă, fiind înmormântată sub numele de Maria Popescu în Cimitirul central din Cluj-Napoca. Cum nu a avut cine să-i plătească concesiunea pentru locul de veci, în 1977 administaţia Cimitirului central atribuie parcela unei alte persoane, Szas Gerone. În acest context, dispare orice urmă care să indice locul în care îşi doarme somul de veci ‘’Regina aerului’’.

Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii Cluj a început demersuri încă din 2015 pentru a păstra cum se cuvine memoria acestei personalităţi a României şi a lumii. În acest sens, ARPIA a făcut demersuri la autorităţile locale pentru a ridica un monument în memoria campioanei europene şi mondiale la paraşutism. În acest sens s-a propus ca în zona de la intrarea în Cimitirul central să fie ridicat un soclu dreptunghic, cu un basorelief, de 1,80 metri înălţime, alături de care să fie o pală în poziţie verticală, pe care apare tricolorul. Primăria clujeană a găsit înţelegere pentru a amenaja monumentul dedicat Smarandei Brăescu însă Comisia Zonală Monumentelor Istorice din Cluj, condusă pe atunci de Szabalcs Guttman, a dat aviz negativ acestui proiect. Reprezentanții ARPIA nu au renunțat la ideea de a ridica un monument în memoria Smarandei Brăescu, reușind să-și atingă obiectivul abia în această toamnă. Nu la intrarea în Cimitirul Central cum s-a dorit initial ci în apropiere de mormântul „Reginei Aerului”.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.