Monica Iacob Ridzi, la un pas de libertate

Fostul ministru al Turismului, Monica Iacob Ridzi, ar putea scăpa de detenţie după ce Judecătoria Gherla a admis vineri cererea acesteia de liberare condiţionată. Cum decizia de vineri a instanţei gherlene nu este executorie, Monica Iacob Ridzi mai trebuie să rămână după gratii până când sentinţa devine definitivă. Decizia Judecătoriei Gherla poate fi atacată cu recurs de către procurorii DNA în termen de 3 zile de la pronunţare, iar dacă nu se iniţiază un astfel de demers, e posibil ca, marţi, fostul ministru al Turismului să plece acasă.

Avocatul Monicăi Iacob Ridzi, Tiberiu Ban, a declarat că nu poate să comenteze în legătură cu solicitarea de eliberare condiţionată, deoarece aşa i-au cerut clienţii săi. “Familia nu doreşte comentarii. Mă iertaţi, am vorbit cu soţul şi nu aş vrea să comentez fără aprobarea familiei. M-au rugat să nu comentez”, a subliniat Tiberiu Ban. Monica Iacob Ridzi a fost condamnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în luna februarie 2015, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu.

Ea a fost găsită vinovată după ce procurorii DNA au acuzat-o că a plătit în 2009 câteva servicii fictive unor companii preferenţiale, producând Ministerului Turismului un prejudiciu de peste 600.000 de euro. Avocaţii săi au arătat în instanţă că Monica Iacob Ridzi a avut un comportament exemplar în timpul privării de libertate. În urmă cu un an, ea a jucat, alături de alte şapte deţinute, în spectacolul “Selfie”, pe scena Teatrului Naţional din Cluj.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.