Monica Iacob Ridzi cere regim semideschis în penitenciar şi ar putea solicita întreruperea executării pedepsei

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a cerut un regim semideschis în executarea pedepsei penitenciare şi ar putea să ceară chiar întreruperea executării pedepsei, dacă starea sa de sănătate se va agrava, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Laura Baciu, unul dintre avocaţii acesteia.

‘Trebuie ţinută sub observaţie şi la intervale mici de timp trebuie făcute continuu analize medicale care Monica-Iacob-Ridzisă-i reflecte starea, pentru că evoluţia sau involuţia acestor afecţiuni e determinată de mulţi factori – regim alimentar, mişcare, stres etc – care, oricum ar fi, nu le poate avea în condiţiile din penitenciar. Practic, acesta e şi unul dintre motivele pentru care a depus un memoriu Comisiei pentru individualizarea pedepselor. Cere să se ţină cont de situaţia particulară a dînsei şi la individualizarea regimului privind executarea pedepsei privative de libertate să i se stabilească regim semideschis’, a menţionat Laura Baciu.

Avocatul fostului ministru a explicat că regimul semideshis presupune, printre altele, mai multă libertate de mişcare în cadrul penitenciarului, posibilitatea de a participa la diverse activităţi desfăşurate în penitenciar, precum şi un regim mai puţin restrictiv în privinţa vizitelor pe care le primeşte.

Laura Baciu a mai declarat pentru AGERPRES că Monica Iacob Ridzi ia în calcul şi varianta de a cere întreruperea executării pedepsei, dacă starea sa de sănătate va impune acest lucru. ‘Dacă starea de sănătate se va agrava şi se vor cere nişte tratamente care nu se pot asigura în sistemul penitenciar, cu siguranţă va cere întreruperea pedepsei. Dînsa a avut această variantă ca alternativă, dar condiţionat de evoluţia stării de sănătate’, a completat Laura Baciu.

Potrivit avocatului Laura Baciu, Monica Iacob Ridzi suferă de 13 boli, printre care leukoneutropenie severă idiopatică, trombofilie prin mutaţie hemozigotă şi heterozigotă, Sindromul Willebrand, anemie feriprivă, pielonefrită cronică restrictivă dreaptă.

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a fost transferată de la Secţia exterioară a Penitenciarului Gherla la Spitalul Penitenciar Jilava, din cauza problemelor sale de sănătate şi la cererea medicilor.

Pe 16 februarie, Monica Iacob Ridzi s-a predat IPJ Cluj, după ce a a fost condamnată definitiv de ICCJ la 5 ani de închisoare cu executare. Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES la acea dată că Monica Iacob Ridzi s-a prezentat la sediul IPJ Cluj însoţită de soţul său, spunînd că are probleme grave de sănătate şi că fusese externată de curînd din spital.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată pentru abuz în serviciu în legătură cu manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.