Monede în memoria lui Neagoe Basarab

Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, în 25 iunie, două monede, una din aur şi una din alamă, ambele dedicate aniversării a 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Sfîntului Voievod Neagoe Basarab şi de la începerea construirii bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş.

Moneda din aur are valoare nominală de 100 lei, este realizată din aur cu titlu 900‰, calitate proof, are forma rotundă, diamentrul de 21 mm, greutatea de 6,452 g, cant zimţat şi este emisă într-un tiraj de 250 bucăţi. Pe avers moneda prezintă valoarea nominală „100 LEI”, stema României, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA” şi anul de emisiune „2012”, iar pe fundal o reprezentare în secţiune a bisericii mănăstirii Curtea de Argeş. Reversul monedei prezintă portretul domnitorului Neagoe Basarab, imaginea bisericii mănăstirii Curtea de Argeş, anul „1512” şi inscripţiile „BISERICA MANASTIRII CURTEA DE ARGES” şi „NEAGOE BASARAB”. Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a Romîniei şi casierului central. Monedele pot fi achiziţionate de la Scursala BNR Cluj. Preţul de vînzare, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare este de 1.785 lei /bucată.

Moneda din alamă are valoarea nominală de 50 bani, forma rotundă, diametrul de 23,75 mm, greutatea de 6,1 g, grosimea la chemar de 1,9 mm, cant inscripţionat cu „ROMANIA” de două ori, cu steluţă între cele două cuvinte şi este emisă într-un tiraj de 1.000.000 bucăţi. Pe avers, moneda prezintă valoarea nominală „50 BANI”, stema României, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA” şi anul de emisiune „2012”, iar pe fundal o reprezentare în secţiune a bisericii mănăstirii Curtea de Argeş, reversul fiind identic cu cel al mopnedei din aur. Monedele avea aceleaşi caracteristici tehnice cu monedele aflate în prezent în circulaţie la cupiura de 50 bani şi vor circula în paralel cu monedele de 50 bani, emisiunea 2005, 2010 şi 2011, aflate în prezent în circulaţie.

Ambele monede au putere circulatorie pe teritoriul României.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut