Momente din epopeea Marii Uniri din 1918 în pagini memorialistice

 „Generaţiile care au să vină după noi vor pricepe ele oare agitaţia înălţătoare a acestor zile istorice? Oricît de fidel au să vorbească cronicile zilelor noastre, nu vor putea reda niciodată tot entuziasmul de care era cuprinsă toată românimea. Trăim clipe care ni se par perle şi am vrea să le eternizăm pentru toate timpurile ce au să vină”. (…) Zilele noastre sînt zilele mari ale istoriei ce se suie astăzi şi cu drept cuvînt le putem numi ale noastre”. („Românul”, an. VII, nr. 19 din 18 noiembrie/1 decembrie 1918).

BARBU ŞTEFĂNESCU DELAVRANCEA (1858-1918)

„Patria nu e pămîntul pe care trăim din întîmplare, ci e pămîntul plămădit cu sîngele şi întărit cu oasele înaintaşilor noştri. (…) Părinţii, moşii şi strămoşii ne sînt patria noastră; ei care au vorbit aceeaşi limbă, care au avut acelaşi dor, aceleaşi suferinţe şi aceleaşi aspiraţii, e adevărata noastră patrie! (…) Sîntem o fiinţă pe care Carpaţii nu o despart, ci o întregesc. Avem acelaşi dor, aceleaşi dureri, aceleaşi aspiraţii. Cîntăm acelaşi cîntec şi aceeaşi doină se aude de la Tisa pînă la Marea Neagră”.

NICOLAE FILIPESCU (1862-1916)

De la unitatea naţională sub Mihai trec 260 de ani pînă la Unirea Principatelor şi 280 de ani pînă ce Unirea se împlineşte, în forma ei desăvîrşită: Independenţa şi Regatul”.

ONISIFOR GHIBU (1883-1972)

„Ca unul care în toată perioada neutralităţii am fost atît de aproape de Goga (…) îndrăznesc să afirm că activitatea lui minunată din timpul celor doi ani de neutralitate a fost determinantă pentru intrarea României în război şi pentru realizarea Unirii, atît a fost de puternic ecoul în mase al activităţii sale. Căci Goga a reprezentat în acea perioadă sufletul neamului. (…) Datorită intensităţii mesajului transmis prin poeziile, articolele şi cuvîntările sale, Goga a devenit practic părintele războiului pentru Unire, război care mai întîi s-a copt în sufletele maselor şi numai după aceea s-a manifestat prin măsurile de ordin diplomatic, politic şi militar luate de guvernanţi”.

NICOLAE TITULESCU (1882-1941)

„Din împrejurările de azi România trebuie să iasă întreagă şi mare! Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa. Ardealul e scînteia care aprinde energia, e sugrumarea care cere libertatea! Ardealul e românismul în restrişte, e întărirea care depărtează vrăjmaşul, e viaţa care cheamă viaţă! Ne trebuie Ardealul! Nu putem fără el! Vom şti să-l luăm şi mai ales să-l merităm! (…) Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi harta: Ardealul e inima României geografice!”

ALEXANDRU D. XENOPOL (1847-1920)

„La români ruinarea idealului lor naţional şi stingerea lui pentru totdeauna ca facla care să le lumineze viitorul va atinge cu atît mai mult mintea românească, cu cît îmboldirea ei spre dezvoltare şi înflorire a fost datorită ideii romane care a pătruns ca un foc ascuns în toate părţile locuite de români, pregătind, deci, întreg poporul spre unitatea culturală întîi, avînd însă de corolar neapărat unitatea politică”.

Prof. Theodor Radu POPA