Modificare de program la Teatrul „Puck”

Programul de duminică (11 octombrie) al Teatrului de Păpuși „Puck” se va modifica din motive medicale (non – COVID19). Astfel, în locul spectacolului „Pinocchio”, în regia lui Călin Mocanu, anunțat pentru ora 11, va fi prezentat (la aceeași oră) spectacolul „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, în regia lui Ionuț Constantinescu. Spectacolul „Pinocchio” va fi reprogramat la o dată care va fi anunțată ulterior.

Plictisiți de viața pe care o trăiesc în căsuța lor, Vasilache și Marioara hotărăsc că este timpul să pornească într-o călătorie. Nu știu, însă, ce îi așteaptă și prin câte peripeții vor trece, călătorind prin timp și spațiu. Ionuț Constantinescu regândește și adaptează povestea lui Vasilache și a Marioarei din teatrul de bâlci tradițional, într-un context nou, cu personaje noi, cu întâlniri fantastice și obiecte vrăjite. De data aceasta, protagoniștii devin exploratori, iar în drumul lor se întâlnesc cu Dumnezeu, Dracul, Moartea, Elvis Presley și alte personaje care animă savuros situațiile.

În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Ion Iurcu, Robert Trifan. Figurație: Cosmin Cîrlea. Scenografia este semnată de Andra Ștefan, light designul de Călin Negrea, ilustrația muzicală de Nagy Attila, iar regia tehnică de Mihai Pamfiloiu. Sculptura este realizată de Florin Marin, iar pictura de Elena Ilaș.

Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică va costa 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri va costa 28 de lei (pentru adulți), 14 lei (pentru pensionari) și 7 lei pentru preșcolari, elevi și studenți). Abonamentul (valabil pe 12 luni) cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei. Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut