Modernizări de străzi la Gherla

În municipiul Gherla se continuă investiţiile în domeniul reparaţiilor de străzi şi trotuare.

Dacă la începutul verii edilii lucrau la reînnoirea străzilor din lotul IV (aşa s-a împărţit oraşul acum patru ani), zilele trecute s-a modernizat carosabilul de pe strada Fermei. Tot acolo s-au asfaltat trotuarele pe ambele părţi. În prezent se munceşte la reamenajarea Pieţii Autogării. De asemenea, vor fi marcate parcările de maşini, ţinînd cont că de acolo pornesc toate autobuzele şi microbuzele spre comunele de pe Cîmpia Transilvaniei. Astfel, marea piaţă a urbei va arăta ca nouă, totul fiind modernizat şi reînnoit.

La Gherla, pînă la sosirea anotimpului friguros, primarul ing. Marius Sabo şi viceprimarul Ioan Neselean doresc să mai pună la punct şi alte străzi de pe raza oraşului, mai ales pe cele din vecinătatea Cartierului Tineretului. Investiţii menite să contribuie la refacerea carosabilului în zonele unde în ultimii ani nu s-au realizat astfel de lucrări edilitare.

Nu s-a renunţat nici la modernizarea drumului ce duce spre satul Silivaş, localitate componentă a municipiului Gherla, un proiect mai vechi al celor care conduc destinele oraşului.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie