Modernizarea iluminatului public în municipiul Gherla

În ultimii ani edilii municipiului Gherla au acordat o atenție deosebită extinderii iluminatului public pe străzile și cartierele orașului. Mai ales la periferie a fost necesară luarea unor măsuri eficiente, având în vedere că cele mai multe furturi chiar în zonele respective au avut loc.

Nu au fost uitate nici cele trei sate componente, Hășdate, Silivaș și Băița, cu  toate că în mediul rural mai sunt multe de făcut în acest domeniu. În actuala criză (să nu spunem scumpire drastică) a energiei, la Gherla se caută noi soluții de rezolvare a problemelor. Chiar zilele trecute, la sediul Primăriei a fost semnată autorizația de construcție pentru un obiectiv foarte important în actuala situație din țară, în valoare de 3 500 022,79 lei, ce prevede lucrări  de înlocuire și extindere a celor 1500 corpuri de iluminat public existente, cu iluminat public economic. Asta înseamnă că se vor utiliza aparate noi, cu eficiență energetică mai ridicată. Proiectul prevede și extinderea iluminatului public pe teritoriul orașului de pe Someș. Autorizația a fost semnată de primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan.

Iată că în municipiul Gherla administrația locală nu a așteptat hotărârile forurilor superioare în privința reglementării prețurilor la energie electrică, ci a luat deja măsuri eficiente pe linia extinderii iluminatului public economic, așa cum au mai procedat și edilii altor municipii în țara noastră. În această perioadă a scumpirilor sunt necesare astfel de investiții, mai ales că din punctul de vedere al rentabilității satisfac cererile populației.

Oricum, în rândul cetățenilor mai există nemulțumiri, atât prețul curentului electric, cât și al gazului metan a ajuns la cote alarmante, iar asta într-un oraș mic, cum este Gherla, se simte din plin.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut