Modernizarea drumului Răchiţele-IC Ponor a fost finalizată

Consiliul Judeţean Cluj a trebuit să suporte aproape jumătate din costurile pentru modernizarea drumului Răchiţele-IC Ponor deşi în proiectul iniţial finanţat cu fonduri europene era prevăzut ca forul judeţean să contribuie cu doar doi la sută.

Aceste creşteri considerabile de cheltuieli pe care forul judeţean a trebuit să le suporte s-au datorat pe de o parte lucrărilor neconforme executate de firma fostului consilier local PDL din Turda, Gabriel Silaghi, S.C. MBS GROUP S.R.L şi partenerii acestuia S.C. ALFA ROM S.R.L şi NEMZETKOZI BETONUT Kft. iar pe de altă parte neluării măsurilor de conservare a drumului în perioada în care proiectul a fost blocat. Aceste deficienţe au trebuit remediate cu bani din bugetul Consiliului Judeţean Cluj, iar acum instituţia anunţă că se va îndrepta împotriva firmei MBS pentru a-şi recupera prejudiciul.

Consiliul Judeţean Cluj a anunţat, ieri, că proiectul „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 2- Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale, Domeniul major de intervenţie 2.1- Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane’’ a fost finalizat şi că acest obiectiv de infrastructură va duce la dezvoltarea durabilă a zonei Răchiţele-Ic Ponor.

Contractul de execuţie a lucrărilor având ca obiect „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – IcPonor”, cu asocierea formată din firma fostului consilier local PDL din Turda, Gabriel Silaghi, S.C. MBS GROUP S.R.L., în calitate de asociat-lider de asociere, şi S.C. ALFA ROM S.R.L şi NEMZETKOZI BETONUT Kft, în calitate de parteneri asociaţi, a fost semnat în data de 01.07.2009 şi urma să fie finalizat în termen de 18 luni de la semnarea contractului.

Resursele necesare lucrărilor au fost asigurate de Fondul European de Dezvoltare Regională (86,5%), bugetul naţional (11,5%) şi contribuţia Consiliului Judeţean Cluj (2%), suma totală fiind de 59.678.410 lei. Din cei 22 de kilometri de drum care trebuiau modernizaţi, MBS a reuşit să asfalteze doar 600 de metri. În 2013, MBS a notificat Consiliul Judeţean cu privire la rezilierea contractului din culpa exclusivă a beneficiarului şi a solicitat restituirea garanţiei de bună execuţie în cuantum de 3.293.909,76 lei şi achitarea celorlalte sume.

Consiliul judeţean nu a fost de acord cu solicitarea făcută, iar MBS a apelat la instanţă. De atunci procesele s-au ţinut lanţ, iar CJ Cluj a încercat să găsească soluţii pentru a debloca proiectul, ca să nu piardă finanţarea UE.

La începutul anului 2015, CJ Cluj a demarat o nouă licitaţie pentru finalizarea lucrărilor la drumul Răchiţele-Ic Ponor. În urma evaluării ofertelor, lucrarea a fost atribuită Asocierii Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj S.A. şi Cridov S.R.L. Cele două firme au reuşit să finalizeze proiectul, drumul putând fi dat în folosinţă în acest an.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mânzat a anunţat, ieri, că în final valoarea proiectului a ajuns la 65.341,234,45 lei, TVA inclus, din care contribuţia Fondului European de Dezvoltare Regională a fost de 29.028.070,06 lei, respectiv cea din bugetul statului român de 3.859.223,16 lei. Asta înseamnă că aproape jumătate din costurile acestui proiect au fost suportate de Consiliul Judeţean Cluj. Juristul din echipa de implementare a proiectului a precizat că aceste costuri s-au datorat faptului că forul judeţean a trebuit să remedieze lucrările neconforme făcute de firma MBS din Turda. Valoarea acestor lucrări a fost de peste cinci milioane de lei şi au fost suportate din bugetul judeţului. Consiliul Judeţean Cluj va trebui acum să se îndrepte împotriva MBS pentru a recupera prejudiciul însă după cum stau lucrurile sunt puţine şanse să aibă succes în acest demers. Şi asta pentru că aproximativ 3,3 milioane lei reprezentând garanţia de bună execuţie a lucrărilor a fost deja retraşi de MBS iar pentru diferenţa de până la cinci milioane lei forul judeţean va trebui să se judece cu MBS, firmă aflată în procedura falimentului.  Pe lângă cheltuielile legate de remedierea lucrărilor neconforme, CJ Cluj a mai trebuit să aloce sume importante de bani pentru înlăturarea efectelor generate de neluarea măsurilor de conservare în perioada în care proiectul a fost blocat.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean spun însă că, peste toate acestea, e important că proiectul a fost finalizat, iar acaestă lucrare va duce la dezvoltarea zonei. „Reabilitarea celor aproape 21 de km de drum judeţean, cuprinşi între localitatea Răchiţele şi zona turistică Padiş, contribuie atât la creşterea nivelului de trai al locuitorilor, cât şi la dezvoltarea zonei, care până nu demult era limitată de starea de degradare generală a drumurilor existente. Îmbunătăţirea traficului rutier, cu preponderenţă în orele de vârf şi în weekend, prin evitarea blocajelor rutiere şi prin diminuarea timpului de acces la punctele de interes turistic – cascadă, peşteri – şi crearea unor premise optime pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a circulaţiei reprezintă efectele imediate ale modernizării acestei artere”, a declarat Marius Mânzat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Drumul, a cărui lăţime a părţii carosabile variază între 4,00 şi 6,00 m, conform normativelor în vigoare, a fost prevăzut cu acostamente de 0,5-1,00 m, şanţuri şi rigole pentru asigurarea scurgerii şi evacuării apelor pluviale, podeţe şi poduri, parcări, benzi de încrucişare, parapeţi, piatră de sârmă pentru protecţie împotriva alunecărilor, terasamente şi maluri consolidate, semnalizare rutieră verticală şi orizontală, precum şi alte lucrări specifice, care au contribuit la creşterea vitezei de deplasare a autovehiculelor între 20-50km/h.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.