Modelul economic chinez – minat din interior

Le Monde

La începutul lui aprilie, premierul chinez în persoană critica unul din pilonii capitalismului de stat.

“Sincer, băncile noastre obţin profituri mult prea uşor. De ce? Pentru că un număr mic de bănci majore ocupă o poziţie de monopol, ceea ce înseamnă că nu te poţi duce spre ele pentru credite şi capitaluri”, a spus Wen Jiabao, adăugînd: “Trebuie să le spargem monopolul”. În consecinţă, guvernul a anunţat la 28 martie că va facilita accesul întreprinzătorilor privaţi la casele de creditare a IMM-urilor. Dar există puţin şanse ca această decizie să se generalizeze la nivelul ţării, unde băncile de stat continuă să aibă monopolul.

Ele sînt reprezentative pentru acest sistem rezumat prin formula “sistemul public progresează, cel privat dă înapoi”. Un departament al Partidului Comunist este cel care face numirile în posturile de conducere ale marilor întreprinderi din diversele sectoare, de la telecomunicaţii pînă la metalurgie. Cei numiţi sînt membri ai Partidului Comunist Chinez (PCC) şi comunică printr-un telefon roşu cu structurile superioare.

În cele trei decenii de reforme, PCC i-a lăsat pe cetăţeni să-şi deschidă o afacere, marile bănci şi întreprinderi au fost cotate desigur la bursă pentru a se putea refinanţa şi a-şi îmbunătăţi organizarea, dar statul păstrează o parte majoritară în sectoarele numite “strategice”, un termen cu un sens destul de larg care include telefonia mobilă sau transportul aerian.

“Capitalismul de stat este contrar eficienţei, deoarece actorii nu contribuie la crearea bogăţiei, ei doar aplică o politică”, afirmă economistul Xu Xiaonian, de la China Europe International Business School (Shanghai).

În afară de faptul că nu se realizează o concurenţă profitabilă consumatorului, mai este o problemă care revine frecvent în discuţie, aceea a dividendelor. Aceste întreprinderi beneficiază adesea de un monopol formal şi de un sprijin minim prin creditare şi ele nu dau statului acţionar decît 10% sau mai puţin din profitul obţinut.

În acest sistem, băncile dau credite fără limită deoarece statul garantează. Cu o inflaţie care ar urma să atingă 4% în 2012 şi o dobîndă pentru depozite de 3,5% pe an, ratele rămîn negative. Sistemul nu promovează cererea consumatorilor chinezi.

Prima disfuncţionalitate a capitalismului de stat este că duce mai degrabă la concentrarea bogăţiilor către o elită politică sau cel puţin conectată la politic şi nu la distribuirea la scară mai largă a binefacerilor creşterii. China este una din ţările în care se observă cel mai pregnant principiul inegalităţii, iar capitalismul de stat este una din cauzele directe”.

În timp ce alte ţări sînt în recesiune, China şi-a menţinut puternica creştere datorită unui plan colosal de investiţii în infrastructură.

Pentru Wang Xiaozu, de la Universitatea din Fudan, lecţia Chinei este în final una de stabilitate: “Desigur, sistemul nu este perfect în ceea ce priveşte eficienţa, dar a fost în schimb şi un cîştig real: băncile noastre publice nu au făcut precum cele din Statele Unite, cînd în 2008 s-a declanşat criza”.